Home

Mihnea dixit

Mihnea dixit (1)

Cotrobăind prin casă, In timp ce lumea din jur nu prea e atentă, Mihnea găseşte un album cu poze. In mod evident şi inconturnabil, curiozitatea Il mână la luptă şi deschide albumu’ taman unde o vede pe Mami lui gravidă, cândva spre sfârşitul verii lui 2008. Dica Incepe să-i de-a esplicasii, cum că In poză e Mami lui cu Mihnea In burtică. La care el, teribil de mirat:

- Si di se m-o mâncat?

Mihnea dixit (2)

Zi de Pa?te şi, bineInţeles, de plimbare prin ploaie, că In Orăştie oricum nu prea ai ce face altceva Intr-un asemenea context. In buricul târgului, tropăind agale, trecem de biserica la care toată lumea Ii zice „Catedrală”, numa Mihnea „cetate cu turn”. Bine, aşa alintă el toate bisericile pe care le vede, că până acum nu l-am dus la biserici fără turn. Pe stânga, nişte statui. De fapt busturi. Ultimul amplasat e săracu’ Decebal. Mihnea Ii trage o ocheadă, se opreşte cu păpuceii taman Intr-o băltoacă şi mă chestionează angelic:

- Tatiiiii, di se e nenea ăla asa Incluntat?

No, ce să-i zic Ingerului? Despre viziunea artistului? Am preferat să-l informez că In momentul imortalizării tocmai luase bătaie de la unu’ Traian…

Mihnea dixit (3)

In autobusul care ne duce Inapoi la casa noastră, după mini-vacanţa la Dică-sa Rely şi la Bubu-su, Mihnea descoperă pe plafon nişte difuzoare mici şi unu’ mare, taman deasupra capului meu. Imediat se pune pe dat esplicasii să audă tot autobusu’. Că Tati meu (adică io) e mare şi de aia are difusol mare, iar el e mic şi prin urmare şi difusolu’ e mic. Da’ creşte el mare. Mihnea adică, nu difuzoru’. Il aprob, că doar nu m-am smintit să-l contrazic In public. Esplică el ce esplică la tătă lumea cum stă treaba, apoi mă trozneşte In moalele capului cu următoarea Intrebare:

- Tatiiii, da’ io când mă fac tati?

Teama mea cea mai mare acum este ca asta să nu se Intâmple prea curând…

Mihnea dixit (4)

Astăzi a fost, după cum toţi creştinii, musulmanii, budiştii şi evreii ştiu, nu contează calendarul, 23 aprilie. Adică trei săptămâni şi o zi după 1 aprilie. Fiind eu tare ocupat, pe de o parte, şi făr’ de credit pe cartelă, pe de altă parte, l-am sunat pe Mihnea numai mai târziu, aşa, după somnuleţu’ de amiază. Al lui, nu al meu. El o fost prompt şi mi-o răspuns:

- Unde esti, Tati?

Eu că câr, că mâr, nu-s la lucru, da-s acasă, fac mâncare. El:

- Di se? Si-i foame?

In principiu, răspunsul logic şi normal era „da”. Dar trăind eu In epoca BUBA-ei (Băsescu, Udrea, Boc, Anastase), atâta amar de ani, ştiu ce e aia foame şi cum să ocolesc un răspuns direct şi să nu fac ce trebuie. Aşa că am schimbat subiectul şi i-am zis să-i zică lu’ Bunicu „LA MULţI ANI”. Că Bunicu, de felu’ lui, e un fel de Gheorghe. ăsta mic, nimic!

- Tati, eu nu stiu să spun „La mulţi ani!”.

„Bă, Tati, numa’ zici şi fugi!”. „La mulţi ani! şi gata”. „Hai,, te rog!”

Replica lui m-a lăsat făr’ de replică şi acum, că de aia scriu.

- Tati, o să vesi că nu o să sic nimic! Pa!

şi mi-o Inchis telefonul...

Mihnea dixit (5)

Tot In autobuz, da’ de ăla rablagit, de mere numa’ prin Deva. Bine, nu ar fi trebuit să ne aflăm In el, da’ numai aşa am reuşit să-l scot din casă, cu promisiunea că merem cu autobusu’ la vizită, până la Alexandra şi la Cătălin. In teorie, o staţie. In practică, două, că n-am reuşit să-l conving să se deie aşa repede jos. Prin urmare, autobuzu’ reuşeşte el să deie un semi-ocol la redonda aia mare cu fântână arteziană. Io, ca să-l capacitez, Ii strig tare, că mereau manelele In autobuz de ziceai că-i nuntă: „Uite, tati, apa!”. In prima clipă am crezut că reuşesc, că i s-o luminat faţa mai ceva ca lanternuţa de la un dinam de bicicletă. După care m-o pus la punct. Adică m-o făcut de minune de faţă cu tăţi oamenii din autobuz:

- Tatiiii, nu mai spune „apa”, că asta e fântână artesiană!

L-am dat jos cu forţa din autobuz.

Mihnea dixit (6)

In toamna lui 2010 frecam menta pe bani buni (adică a trebuit să dăm meleoane după meleoane ca să putem freca menta), undeva pe lângă Slatina. Mami lui, acum In Cer, Il Invăţa să prindă muşte cu pălmuţa lui ce nu Implinise pe atunci doi ani vechime. Muştele, proaste, sau poate doar amorţite de frig, stăteau ca blegele să le prindă Mihnea In mânuţă, asta dacă reuşea se le nimerească iniţial cu pliciul. Instrumentul prigonian. şi, surprinzător, reuşea. Până-ntr-o zi. Acum, de reuşit, o reuşit şi-n ziua ’ceea să dea cu pliciul. Problema e că ce a nimerit n-o fost muscă. Ci albină amorţită. Apoi a luat-o In mânuţă, iar bestia l-a muşcat cu curul ei ăla galben de degeţel. Pentru prima data In istoria omenirii, bariera sunetului a fost spartă de către un sunet. Mai precis de urletul Ingerului, care plângea:

- Tatiiiii, m-a mucat muca!

Adică, ca să translatez, l-o muşcat musca, că doar nime n-o avut inspiraţia să-i povestească până atunci de albine.

Mihnea dixit (7)

Aseară, Inainte de marea furtună, am fost In visită la Nasa. Nu, nu agenţia spaţială americană, ci Nasa, cea care l-o dat pe Mihnea pe mâna popii de l-o scufundat cu căpicu’ In cristelniţă, acu’ vreo trei ani şi mai bine de trei luni. No, totul o fost bine, frumos, numa’ că Nasa s-o apucat să-i facă morală. Morală la Mihnea? Impresia mea e că Nasa s-o hazardat. O ascultat el ce-o ascultat, privind-o cu ochiii mari, tot sorbind din căniţa de suc. Apoi, la un moment dat Nasa Ii reproşează Ingerului că, cică, ce-i cu el de-i aşa alb pe picioruşe şi de ce nu l-o „văzut” şi pe el soarele…

Mihnea a stat o clipă, a cugetat In timpul ăsta, a mai luat o guriţă de suc cu bule şi a Inchis discuţia sec:

- Nasaaa! Soarele nu are ochi!

Mihnea dixit (8)

Azi ajung acasă. Bine, că am ajuns a fost bine. Rău a fost că nişte stropi de ploaie mi-or fugărit Ingeru’ două blocuri şi-un sens giratoriu mai Incolo. O iau după el. După Inger, nu după giratoriu. De departe, o văd Dică-sa. Stătea pe o bancă In faţă la o COAFURă. Ii văd şi maşinuţa cu volan şi fără pedale. Maşinuţa lu’ Mihnea, nu a lu’ Dică-sa. Singurul pe care nu-l vedeam era Ingeru’, cu pletele lui ce băteau In blond când le scutura vântul. In jur mai era o tanti şi un băiesel tuns scurt, ce şedea pe bancă. Vocea se auzea, da’ Mihnea nu se vedea. Apoi m-am dumirit: l-or tuuuuuuuns! Adio părul lui lung şi cârlionţat. Adio şuviţe rebele. Iar o devenit bărbat serios, nu ca Tati lui. Bunicu’ cică l-ar fi vrut chel, da’ totuşi s-o opus Dică-sa şi or ajuns la un compromis. Aşa că acum e un băiesel ca toţi băieseii, singura diferenţă fiind dată de faptul că el e Ingeru’ meu.

M-am plâns, m-am văitat, mi-am smuls părul din cap, l-am Intrebat: „Taaaatiiiiiii!!! Ce ai păţit?”

El a dat căpicul pe-o parte, s-o uitat la mine extrem de serios, şi mi-o răspuns:

- Tati, m-am tuns!

Asta vedeam şi eu. Dar el a continuat imperturbabil, inconturnabil şi, In mod cert, inevitabil:

- Tati, să sti că nu-mi pun părul la loc!

Mihnea dixit (9)

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc un moment istoric: vizita Ingerului la Tăuţ. Acum trecând peste faptul că Tăuţul a fost tare mândru de onoarea ce i s-a făcut, şi Mihnea a beneficiat din plin de ocazie pentru a-şi Intregi cunoştiinţele. In special In domeniul animalier, unde Intrebările de genu’ „Se-i asta Tati?” nu se refereau la vreo prostie făcută de mine, ci la identificarea animăluţelor ce roiau de jur Imprejurul lui. Mai ales că de acasă i-am zis că acolo o să vadă curcani mari-mari, cu mărgele la gât, care fac „glu-glu-gluuuu”, precum Intr-un episod din „Garfield”, şi chiar bibilici (un fel de găini pestriţe zburătoare, ce seamănă cu curcile, da’ nu-s).

La un moment dat am vrut să-l impresionez şi am demarat eu acţiunile de culturalizare arătându-i o găinuşă americană, ce se zburătăcea prin curte cu şapte puişori după ea. Cel puţin şapte am reuşit să număr eu, că erau iuţi ca piperul. Aşa că i-am zis (lu’ Mihnea, nu lu’ găinuşă): „Uiteeeeee, Tatiiiii, ce pui mici-mici!”. El s-o uitat, că n-o avut Incotro. Numai că In spatele cloştii cu şapte pui era un porc mare-mare, din soiul „marele alb”, care râma prin gunoi. Prin urmare replica Ingerului nu s-a lăsat aşteptată:

- Iaaa, uiteeee, Tatiii, ce pui mare!

Mihnea dixit (10)

In week-end-u’ de Sânziene a fost Trofeul Kogaion, aşa că am fugit singur In munţi să duc oamenii pe coclauri, peste Godeanu, pe la Sarmizegetusa, prin noroaie şi printre trăznete. Iar pe Inger l-am lăsat acasă cu Dică-sa şi Bunicu. Bolnav, moale ca un ştergar Cocolino şi supărat ca un pedelist după alegeri. Avea „rosu” In gât şi „supositoare In fundules”. Să-i scadă febra. Oricum, de alintat e alintat de felul lui, dar când mai e şi bolnăvior atunci fenomenul atinge cote alarmante. Aşa că sâmbătă seara, numa ce-i zice lu’ bună-sa:

- Maaamaaa Dicăăă! Dă telefon la Mami meu In ser si spune-i că mi-e rrrăăăuuu...

Dică-sa io zis că nu se poate, că cică nu se prinde semnalu’ cu Doamne-Doamne. Atunci o făcut şi el ce fac toţi Ingerii, adică s-o supărat şi io zis:

- Lasă că iau eu telecomanda, deschid serul, o văd pe Mamii meu, o iau de acolo si apoi arunc telecomanda...

Mihnea dixit (11)

Coboram o potecă de la Pădure prin pădure. Mihnea mergea In faţă ţopăind uşor, io In urma lui atent să nu calce pe de lături, prin urzici, că vai şi amar de bulănaşele lui ar fi fost. De călcat nu a călcat, da’ s-o uitat pe unde nu trebuie şi o văzut pe sub tufe puzderie de frăguţe, unele mai coapte şi mai roşii decât altele. Radiind de fericirea descoperirii pe care eu mă prefăceam că n-o văd (că Ingeru’ n-are voie să mânce frăguţe!), se opreşte brusc şi-mi indică cu două degeţele deodată punctele roşii de sub tufele verzi:

- Tatiiiii, iooooo! Uite se căpsuni misi sunt aisi!!!

Mihnea dixit (12)

Săptămâna trecută Intr-o zi, când dau colţu’ să ajung In faţa blocului Mihnea mă vede. Işi ia avânt, fuge, se ambalează, chiuie şi sare direct la mine In braţe. Mă strânge cât poate de tare cu toate mânuţele şi picioruşele lui apoi se pune pe şoptit uşor la urechea mea:

- Taaatiiii, te iubesc muuult! Siii, când se fase nooaapteee, vin cu tine!

Adică, cum ar veni, când ar fi fost timpul de plecat acasă de la joacă, cam după ora zece, cică nu ar mai fi mers cu Dică-sa şi cu Bunicu ci ar fi venit cu mine, să stăm ca bărbasii, singuri... Normal, când să se Implinească fapta, s-o răzgândit şi o zis că el mere cu bun-sa. Abia am mai avut putere să Ingaim: „Tatiiii! De ce m-ai minţit?”... El, serios cum Il ştiţi, ridicând un pic bărbia şi dând să ambaleze bicicleta cu patru roţi, mi-a taiat maul:

- Tati! Eu nu te-am minsit, numa’ te-am păcălit! Paaa!

şi s-o dus...

Mihnea dixit (13)

O dată, prin primăvară, merem noi la circ. Noi, bărbasii. Că era cu invitaţie. Invitaţiile (pentru copii) erau gratis. Da’ copilul cu invitaţie nu putea intra fără bilet cumpărat de un adult responsabil care să-l Insoţească (noroc că nu s-or uitat atent la mine, că rămânea Mihnea fără circ). Iar numărul biletelor a fost egal, presupun, cu numărul invitaţiilor, astfel că stăteam doi pe un loc. Norocul meu a fost că Mihnea n-avea paişpe kile pe vremea aia, dar pe viitor mi-am propus să nu mai fac o asemenea gafă, mai ales după ce Mihnea va depăşi, să spunem 30 de kile. Eventual, ţin o mămică In braţe, iar fata mămicii să-l ţină pe Mihnea... Dar să revin. Clovni, şerpi, dromaderi şi cămile... Tătă lumea aplauda, numai Mihnea se plictisea... Căsca, mai bine zis. La un moment dat, număr de magie. „Ioi, ce bine!”, Imi zic, că-l capacitează şi pe Mihnea, apoi spun cu voce tare; „Tatiiiii, uite Magieeeee!”. Ingeru’ urmăreşte atent totul, omu’ (adică magicianu’ cum ar veni), se pregăteşte ritualic, deschide tot felul de cutii, le arată, le aşează cum trebuie, se Invârte... In ăst timp regizorul dă drumul la un fel de fum-abur-ceaţă ce ieşea de undeva de sub podea. Uşooor. Numa că omu’ (adică magicianu’ cum ar veni, că v-am mai spus), o lălăia. Până să-şi arate el toate alea (instrumentele, cutiile, baghetele, ce-or fi fost), Mihnea a căscat ochii tot mai mari. şi taman când liniştea era mai adâncă iar sufletele spectatorilor mai acaparate, sub cupola circului s-a auzit vocea Ingerului ce urmărea cu sufletul la gură fumul-aburul-ceaţa ce-şi dădea Incet tot duhul. şi m-o Intrebat:

- Taatiii! Unde se duce Magia?

Mihnea dixit (14)

La Cheia, undeva In amonte de Cheile Râmeţului e o cabană şi un sat părăsit. Două râuleţe ce se unesc, poieniţe, copaci, case vechi şi prăbuşite, bolovani, pietre numa’ bune de aruncat In râuleţe, tot felu’ de chestii foarte interesante. Mai ales pentru Mihnea. Care urla, ţopăia, cânta, striga „Tatiiiiiiiiii!!!” la fiecare două minute, arunca cu bolovani şi cu pietre, se (pre)făcea că pică In apă şi apoi chiar intra cu picioruşele, le dădea tuturor indicaţii despre ce, cum şi când tre’ să facă anumite lucruri. Io, precaut cum mă ştiţi da’ mai ales stresat cum nu cred că aţi avut ocazia să mă cunoaşteţi, tot Incercam un model de educaţie ad-hoc. Mai precis Il ameninţam sus şi tare să audă toată suflarea de la Cheia, văzută şi nevăzută, că dacă păţeşte ceva, dacă se loveşte şi Il doare şi Incepe să plângă Il şi bat. BineInţeles că am rămas cu ameninţările, pentru că fugind Ingeru’ meu după o minge dată-n tufe de bandiţii mai mari (nepoţii lu’ Clau şi Radu), normal, o intrat In urzici până la brâu şi s-o urzicat pe picioare.

N-o zis nimic... O ţâşnit afară din tufe... Uimirea era starea lui naturală In acel moment... S-o scărpinat pe picioruşe cu Indârjire şi cu amândouă mânuţele... Era şocat... Nu-i venea să creadă ce efect pot să aibe buruienile... L-am lăsat ce l-am lăsat şi apoi am strigat la el cu o mirare prefăcută: „Taaatiiiiiii!!! Ce-ai păţit?”. O lăsat scărpinatu’ instantaneu şi m-o asigurat cu un zâmbet forţat pe guriţă:

- N-aaaam păăăsiiit niiimiiic, Tatiiii!!! NU Mă DOARE! NUMA’ Mă USTURă!

După care o Inceput să re-alerge după minge.

Mihnea dixit (15)

Deúnăzi, ne pregăteam să merem la scăldat. Iniţial la ştrand, apoi am decis că piscina din curtea lu’ Nasu şi a lu’ Nasa e mai ieftină. Cel puţin pentru mine: nu dau nici bani şi mai beau şi o bere-două gratis. Aşa că ne-am echipat cu tot ce trebuie. Intâi eu, apoi m-am dus să-l recuperez de la bună-sa pe Inger. A Inceput să mă chestioneze. Că unde ne dusem? Da’ di se? Nu mai bine merem noi la copiii din fasa blocului? şi alte asemenea. I-am zis că ne ducem să facem baie In piscină, la naşi, că mai bine să ne jucăm cu copiii de acolo decât să-l Inveţe tot felu’ de cuvinte obscene un derbedeu din faţa blocului, pe nume Octa, că mă enervez şi-l şi bat. Pe derbedeu, nu pe Mihnea. Că Ingeru’, chiar dacă le pronunţă, nu ştie ce Inseamnă respectivele cuvinte obscene. A tot Incercat el să mă Imbârlige să mai stăm „un pic, un piiicuuuuus, Taaatiiiiii”, da’ am fost dur şi i-am zis să merem odată, că am slipul pe mine şi mă strânge elasticu’ de la el. Când o auzit de slip o strigat-o pe Dică-sa să i-l aducă pe al lui, nou-nouţ, luat In ziua aia, de culoare albastru Inchis, aproape negru, cu multitudine de steluţe pe el. Acum, pe cuvânt, trebuie să mă credeţi, erau muuuulteee, da’ n-am numărat câte steluţe sunt pe chiloţeii lu’ Mihnea, că nici fostu’ ministres Cristian Adomniţei n-o numărat stelele de pe steagu’ Europei. Când s-o văzut cu slipu’-n braţe, Ingeru’ l-o fluturat ca pe stindard:

- Uiteee, Taaaatiiiii meu, se chilosei am. Is plini de steluse ca noaptea!

Mihnea dixit (16)

Eram la Orăştie, unde Mihnea cu Laurenţiu se Imbrânceau concomitent şi plângeau alternativ pentru jucării, când – tam-nesam – apar şi tita cu unchiu’ Ingerului. Cică să-l recupereze pe văru-su, da’ io cred că mai mult s-o salveze pe bună-sa din ghearele lu’ Laurenţiu, că-i ieşiseră droaie de fire albe prin chica vopsită, şi era In pericol să nu mai fie recunoscută nici măcar de vecini. Bine, lansez şi ipoteza ca nici văcseaua de păr să nu fi fost chiar de calitate. Mă rog. Ideea e că văru-su şi cu unchi-su se pun pe povestit, cum că, cică, In drumul spre Cluuuuj, o să vadă şi puşcăria. N-am Intrebat care, da’ presupun că aia din Aiud, dacă nu cumva oamenii o confundă cu muzeul. Ingeru’ a băgat la cap şi peste ceva vreme a venit drept la mine să mă chestioneze:

- Tatiii, noi când ajunzem la puscărie?

Mi s-au Inmuiat picioarele şi i-am răspuns: „Sper că niciodată, tati!”, deşi salariul din Inchisoare a lu’ Bombonel e de trei ori mai mare decât al meu de la muzeu. Totuşi, bună-sa nu s-o lăsat şi l-o Intrebat direct ce-i aia „puşcărie”. Răspunsul lui a fost instantaneu şi, evident, logic:

- Locul unde se traze cu pusca!

Mihnea dixit (17)

De câteva zile bune, Ingeru’ are ceva cu cerul. Săptămâna trecută, pe la amiază, In timp ce se zbânţuia alături de ăilalţi copii prin faţa blocului, a lăsat joaca la o parte şi s-a pus pe privit In sus. Nici când l-am rugat să-mi dea o pupă că trebuia să plec In oraş nu m-a băgat In seamă, ţinându-şi mânuţa deasupra sprâncenelor şi privind Incordat. L-am Intrebat dacă se uită după avioane.

- Nu Taaatiii, vreau să văd dacă se miscă serul...

I-am spus că nu cerul se mişcă, ci norii.

- Aaaa, noriii! şi a fugit fericit că cerul rămâne la locul lui.

Acum câteva zile, Intr-o seară trecută de ora zece, şi-a aliniat pe spate, cu faţa In sus, pe-o bancă toţi prietenii rămaşi, obligându-i să se uite la cerul plin de steluţe. S-au uitat ei ce s-au uitat până au simţit că ameţesc, apoi ceilalţi au strigat tare că lor le e frică să se mai uite la cer. Insă Ingeru’, cel mai mic dintre cei mici, le-a răspuns calm şi hotărât:

- Mie nu mi-e frică de ser! Că Mami meu e acolo sus!

Alaltăieri o fi văzut-o pe bună-sa plângând. Iar ca s-o consoleze i-o zis, cum ştie el mai frumos:

- Lasă că-mi io cumpăr săndăluse cu arcuri si sar până la ser... Si-o iau pe mami de acolo... Ca să nu mai plânzi!

...Azi Mami lui ar fi Implinit 39 de ani...

Mihnea dixit (18)

Ingeru’, aşa cum Il ştiţi, e un răsfăţat. Un bandit, adică, care te Invârte pe deşte! Când e vorba să mânce te condiţioneză de tot felu’ de chichiţe: ba-i mâncarea prea caldă, ba-i prea rece; ba vrea cu kechap, ba cu muştar; ba vrea să beie apă, ba suc; ba să-i deie unu’ (mâncarea zic), ba altu’; ba la televizor, ba la video; ba In sufragerie, ba In bucătărie, ba In camera mică, ba In dormitor… Când e vorba să ne punem la somn, alte motive: Il scapă pişu; vrea desene; vrea apă; Il mâncă spatele de la eticheta chiloţelului; vrea lapte; „de ce nu vine Dica?”; „când ne trezim?”; „da’ ca să ne trezim trebuie să dormim?”; „da’ Dica mai vine?”; „ioiiiiiiii, Tatiiii, mă scapă căcuţa”; „iooooo, Tatii, o muscă”; un ţânţar: o furnică; „Imi dai jucăria aia?” (gen tobă, chitară electrică, bubuitoare, capace de blide); „Tatiiiii meuuuu, di se esti nervos?”…

Acum să nu credeţi că numa cu mine face asta! Cu tătă lumea pe care o prinde. Cel mai des cu bun’-sa Atena. In special la amiază. O dată. De două ori. De o sută de ori. De două sute de ori. Până la urmă Dică-sa n-o mai rezistat şi s-o mai răstit şi ea la el. Ceea ce l-o cam pus pe gânduri. Aşa că Intr-o zi, pe când bună-sa cred că deja adormise de amiază ţinându-l In braţe, Ii bagă un deştiuţ In ochi şi-i zice hotărât:

- Diiicaaaaa! Să nu sbieri la mine dacă-ţi zsic că vreau lapte si mă scapă pisu... Că io chiar vreau lapte si mă scapă pisu!

şi cică chiar o băut lapte şi o făcut pişu… Apoi o dormit liniştit!

Mihnea dixit (19)

Intr-o seară făceam băiţă. Adică io stăteam In sufragerie, mă uitam la Dinamo-Metalist (de fapt mai mult la Metalist că la Dinamo n-ai ce să vezi), şi trăgeam cu ochiu’-n oglindă, In timp ce Ingeru’ umplea toată baia de apă, ţopăind şi jucându-se de-a avionu’ cu capu’ de la duş. ştiţi voi, chestia aia de seamănă cu-n telefon de pe vremea bunicii. Zburau picurii până-n mijlocu’ holului şi-mi udau toţi papucii. Aşa că am luat atitudine şi l-am atenţionat să steie cuminte să-l scot din vană. M-o ascultat instantaneu, că pentru a se mai putea bălăci „un pic-un picules, tati meu”, face tot ce-i zic. şi o pus mâna pe jucărele, adică pe tot felu’ de răţuşte, mingiuţe şi animăluţe marine de plastic, care plutesc de obicei prin apă când face Mihnea baie. Intr-un final s-o făcut pauză la meci şi m-am dus să-l recuperez din apă. Tocmai făcea pe avionul submarin cu o jucărie. „Ioooo, Taatiiii, ai o pisică de mare!”, exclam eu, iar el se opreşte brusc din jucat. Se uită atent la ce are In mână, apoi mă corectează In cel mai serios mod posibil:

- ăsta-i peste, măăăiiii Tatiiii.... nu-i pisică!

Mihnea dixit (20)

Seara era trecută de nouă jumătate, da’ prichindeii chiuiau de mama focului prin faţa blocurilor, dând „roate-roate” (de la roată-roată, adică ocoluri, Imprejururi etc.), cu trotinetele prin locul numit, habar n-am de ce, „La marmură”. Că nu-i pic de marmură In zona respectivă, doar ciment şi gresie şi bolovani şi pământ… La un moment dat o tanti se hotărăşte să plece şi Incearcă să-şi convingă propriul nepoţel că şi ceilalţi copii o taie de pe acolo. ăla mic Insă părea să nu se prea bazeze pe astfel de argumente puerile, aşa că tanti Incepe să strige la toţi trotinetiştii că, gata, se pleacă acasă. Ghinionu’ ei a fost că i-o zis şi la Mihnea, care o pus frână (are trotinetă cu frână, de la Tită-sa din Spania) şi s-o uitat mirat la ea. La tanti, nu la trotinetă. Apoi o aruncat-o pe jos. Pe trotinetă, nu pe tanti. şi o fugit direct la bună-sa, ocolindu-mă, că şi eu eram pe aceaşi lungime de undă cu tanti, adică să merem acasă. şi s-o pus pe pârât:

- Diiicaaa! Doamna aia mi-o zsis să merg acasă…

Bună-sa, repede, Ii ia apărarea şi-l Intreabă „şi tu ce i-ai zis?”, la care el a răspuns surprinzător de ameninţător:

- Incă nimic!

Mihnea dixit (21)

Cum In week-end-u’ trecut am fost In Parâng, m-am ars. La propriu. Adică, de fapt, am fost ars. De soare. Aşa că la o zi după ce-am ajuns acasă am Inceput să arăt ca o pătlăgică pusă la copt pe grătar, şi apoi belită. Rânduri-rânduri de piele arsă de astrul mult-prea-luminos-al-zilei Işi dădea duhul pre pământ, lăsând In loc zone rozalii care usturau şi la atingerea fină a unei creme de nivea. Aşa belit de soartă am ieşit In faţa blocului. Ingeru’ meu m-o văzut şi m-o chestionat; cum că se-i cu mine? I-am explicat, ca unui omuleţ mare ce Ii, că am fost pe munte şi soarele o fost rău şi m-o prăjit. şi că pe mine mă doareeee, şi mi-e răuuuuu, şi că dacă-mi dă o pupă Imi trece. Ingeru’, Inger cum Il ştiţi, mi-o dat pupă. Apoi m-o pupat pe tăţi obrajii, ţinându-mă cu mânuţele de mandibule. După ce m-o mozolit satisfăcător, m-o anunţat:

- Tati meu, să sti că io mă urc până la ser şi iau soarele si-l bag la besi, să nu te mai ardă!

Io, extrem de fericit că are cine, la bătrâneţe, să urce o scară până la cer pentru mine, i-am zis că „mulţumesc, Ingeru’ meu”. Da’ el o rectificat:

- Numa’ să-mi dai săndăluse cu arcuri!

Mihnea dixit (22)

Aseară, io Incercam să-i „reparez” o maşinuţă. Ceva era stricat, mai precis ieşiseră vreo două „nituri” de plastic din lăcaşele lor, când Ingeru’ o dat cu ea pe jos să sară-n sus, şi era cam răşchirată. Dădea să-i cadă caroseria de pe ea. Aşa că, Indemânatec cum sunt, mă tot chinuiam să găsesc gaura. Mă rog, găurile, să bag „niturile”. Bănuiesc că mai scrâşneam şi din dinţi de concentrat ce eram, deştele mele fiind prea mari pentru maşinuţele lu’ Mihnea. El se uită la mine. şi se uită. Plictisindu-se de atâta uitat, mă Intreabă ce fac. Fără să-l bag In seamă, adică să-l privesc direct In ochişori, Ii zic că „uite, Ingeru’ meu, s-o stricat maşinuţa şi vreau s-o fac la loc”. La care el, plictisit că nu-l bag In seamă, mă consolează:

- Lasăăăă, măi Taaatiiii, că nu-s supărat pe tine ca-i stricat-o!

Mihnea dixit (23)

De câteva zile a Inseput grădinisa. Asta ştiţi, bănuiesc, cu toţii. Ce nu ştiţi cu toţii e că Mihnea n-a mai Inceput aceaşi grădinisă, ci alta, nouă, mult mai aproape de casă. Adică de căşi. Că până la Tati lui (io, adică), face cinci minute, până la Dică-sa şapte. In principiu, tot minute. Deci nu mai mere cu maşina lu’ Bunicu, ci pe jos, printre blocuri. Dimineaţa e bine, la amiaz’ e rău. Că, cică, In fiecare zi când se prezintă bun-sa să-l recupereze din mâinile Doamnei, nu prea vrea să se despartă de hintele şi topoganele şi ce-or mai fi prin curtea grădinisii. Decât urlând şi dând de asfalt cu toate lacrimioarele de crocodil pe care sunt In stare să le producă ochişorii lui. Alaltăieri, normal, urla a plâns de mama-focului, pe aleea ce-l ducea In urma bună-sii spre casă. Când dă să depăşească o babă (mă rog, o femeie In etate), c-o paporniţă uriaşă după ea, aia n-are ce face şi se ia de el. Că cică, ea umblă cu paporniţa să adune copiii care plâng şi să-i ducă la ea acasă. şi dacă Ingeru’ mai plânge Il bagă şi pe el In straiţă. ăsta al meu o-’nlemnit. S-o uitat la straiţă şi o văzut că intră trei ca el, iar plasa părea cam goală. Avea loc baba să-l bage. şi-o Inghiţit plânsul, şi-o lins cu limbuţa lăcrimioarele ce i se scurgeau de pe obraji In colţurile gurii şi o apucat-o pe Dică-sa de mână. Apoi fuga-fuguţa să scape de tanti cu paporniţa. Când o ajuns la capătul trotuarului s-o Intors şi o privit In urma lui: biata femeie nu se mai vedea. Prin urmare Ingeru’ o prins curaj şi-o grăit:

- Diiicaaaa, baba nu mai Ii! Asa că io vrrreau să plâââââng!!!

şi, normal, o plâns In continuare...

Mihnea dixit (24)

Zilele trecute ne-am deplasat la Nasu că o fost ziua lui. şi nu oricum, ci cu bicicleta. Noi ne-am deplasat cu bicicleta, nu ziua lu’ Nasu o fost cu bicicleta. Mă rog. Am plecat cu Ingeru’ de la bună-sa de acasă, unde-şi petrecuse el, ca de obicei, somnicu’ de după-amiază. După 50 de metri calcă cu roata din faţă fix Intr-o Ingheţată căzută şi topită pe trotuar. Se opreşte nemulţumit că şi-o murdărit bijuteria şi mai că-mi ordonă să i-o curăţ. N-aveam chef, că se Incălzea berea lu’ Nasu pe masă aşteptându-ne. Aşa că-i zic „lasă, Tati, că se curăţă”, apoi plecăm mai departe, el bălăngănindu-şi mânuţele pe lângă burtică, io transpirând de cât stăteam cocoşat să Imping la miniatura lui de bicicletă. Că o refuzat categoric să se mai cocoaţe pe ea. In primul rând că erau roţile murdare de Ingheţată. Apoi că era panta cam mare şi-i era teribil de lene să deie din pedale. Intr-un final, la 50 de metri Inainte de a ajunge la Nasu s-o aburcat In şa şi o pedalat un pic, suficient cât să vadă că roţile erau curate şi uscate. Fericit, Imi transmite noua situaţie. Io, leşinat, Ii spun că ştiu, roţile sunt curate că am Impins io bicicleta atâta amar de drum peste tăte pietrele şi s-o dus şters de pe ele. La care el, mulţumit nevoie mare de descoperire, Imi transmite:

- Aaaa! Am priseput... pietrele Is prosoape pentru roţi...

Mihnea dixit (25)

Intr-o zi i s-o pus pata Ingerului pe o maşinuţă. Roşie ca focu’, cu roţi luminătoare In toate culorile curcubeului. Aşa că n-o mai lăsat-o din mânuţe nici când trebuia să ne băgăm la nani şi m-o Intrebat dacă poate lua „masinusa” In pat cu noi. Când i-am zis „poţi, Tati, de ce să nu poţi?”, mi-o Incercuit picioarele cu mânuţele, m-o strâns cât o putut el de tare şi mi-o zis că-s „sel mai bun din lume”. M-am topit instantaneu şi n-am prea priceput exact ce vrea să zică. Că oricum mă Intoarce cum vrea el. Noaptea, i-am luat maşinuţa şi am băgat-o sub pat să nu se lovească cu năsucu’-n ea. Da’ când s-o făcut lumină primu’ lucru’ a căutat rabla roşie. I-am dat-o urgent şi o mai dormit vreum ceas. La grădinisă am mers cu maşinuţa strânsă bine la piept. El, nu eu. Până să-l dezbrac şi să-l Imping In braţele Doamnei, un copilaş-coleg era să mânce bătaie c-o venit să se uite la maşinuţă. Nu cred c-o văzut-o nimeni bine pe maşinuţă, că de atins nu se pune problema, iar de jucat cu ea nici atât. La amiaz o dormit iar cu făcătura purpurie-n braţe. Iar seara, In faţa blocului, o mânuia pe dalele de gresie de mai să-i sară toate roţile. Un alt băiesel, de-aceaşi vârstă şi aceleaşi năravuri, Ii tot cerea maşinuţa să se joace şi el. Mihnea, nimic.

-Nu si-o dau, că-i a mea, mi-o adus-o Tati!

Bine, io adusesem io, da’ mai demult. Mă rog. Piciu’ ălălalt se pune pe urlat la bun-sa proprie că vrea maşinuţa lu’ Mihnea. Bună-sa lu’ pici se uită la bună-sa lu’ Mihnea. Bună-sa lu’ Mihnea decide să Impace şi căpriţa şi vărziţa şi mere să negocieze cu Ingeru’ cedarea pentru scurt timp a jucăriei către celălalt doritor. ţi-ai găsit. Ingeru’ s-o trântit In fund pe gresie, şi-o strâns maşinuţa la piept şi o Intrebat-o, urlând retoric:

- Seeeee? Vrei să plâng iaarrră?

Mihnea dixit (26)

Adevărul e că faza asta ar trebui să se numească Mihnea facit. Hoooo, nu săriţi pe mine, poate că nu-i corect pe latineşte, da’ pricepeţi voi ce-am vrut să zic. Nu insist. Aseară lumea n-avea chef de plecat acasă din faţa blocului. Băăăiiiii, da’ stăteau de zici că băncile ălea erau unse cu miere. Pe la ora 9, Incă mai alergau In zig-zag şase băiesei şi două fetise, urlând, chiuind, Impingându-se şi certându-se. Dintre ăia şase bărbăsei, doi erau ţigănuşi, fiecare cu câte o pereche de părinţi adiacenţi. No, asta erau, nu pot să le spun romuleţi! Deci. Se jucau cu toţii, patru dintre ei având de toate (jucării, biciclete, trotinete, pufuleţi), alţi doi neavând nimic, da’ ţinându-se scai după primii. Io, ciuci printre ei. La ţigănuşi li se scurgeau privirile după pistoalele cu luminiţe şi tot Incercau să Intindă mânuţele să le ia şi ei. Io negociam cu ăia patru să le dea jucării şi la ăilalţi doi. Am reuşit In cea mai mare parte a timpului să aplanez conflictele interetnice-interrasiale-intercumvreţivoi. Problema e că şi dintre cei doi, unu’ era mai aspru, voia numai el să se joace şi nu-i dădea şmecheriile şi la celălalt. Aşa că tac-su, din când In când, fugea după el şi-l altoia. Mă rog. Bună educaţie, dar mai ales necesară.

In sfârşit dă lumea să plece către case. Cei patru Işi iau trotinetele şi fug să dea nişte ture In jurul unor garduri verzi. Printre ei şi Mihnea. Care are un loc de ascuns Intr-un gard. Aşa că a aruncat trotineta pe trotuar şi a fugit să se ascundă. Io l-am văzut că fuge, da’ când am ajuns trotineta nicăieri. Am crezut că o intrat de data asta cu ea In tufe. Da’ nu. Il Intreb unde i-i scula. Ingeru’ se uită In jur, Incepe să râdă şi caută prin toate locurile. Credea că glumesc şi că i-am ascuns-o io, că mai fac din-astea. N-o găseşte. Se impacientează. Caută cu disperare până-l vede pe ţigănuşu’ ăla mai aspru dându-se cu trotineta lui. Wowwwwwww! Mamăăăă! Usain Bold când era copil nu alerga aşa repede ca Mihnea să-şi recupereze „troti” lui.

Acum descriu faza cu Incetinitoru’, să pricepeţi. Ingeru’ aleargă. Ajunge In faţa ţigănuşului. ăla pune şi el frână. Deci se opresc amândoi. Mihnea urlă ceva la el. Eu nu pricep că-mi vâjâie vântul pe lângă urechi In timp ce alerg spre ei. Ingeru’ meu pune mâna pe ghidonu’ trotinetei şi trage. ăla ţine bine. Mihnea trage cu spor. A treia Incercare e cu noroc. I-o smulge ţigănuşului din mânuţe. Da’ când a câştigat partida asta nu-i mai pasă de trotinetă. O ia şi, fără să se mai uite la ea, o aruncă undeva In spate. Urlă. Tot nu ştiu ce, că io Incă alerg. Il văd numa că-i furios. Stă aplecat spre Inainte, ca un cocoşel. Cu pumnii strânşi. ăla, In loc să bată In retragere, sare şi el arţăgos. Da’ cu Mihnea nu-i merge. Ingeru’ o atacat. Prima dată i-o tras un croşeu cu stânga. Scurt. In bărbiţă. Apoi, Inainte ca ţigănuşu’ să-şi revină, i-o aplicat un upercut cu stânga. In momentu’ ăla n-am mai putut alerga. Imi venea să leşin. De atâta râs In hohote... Mi-o pierit un pic veselia când adversaru’ Ingerului o ripostat dur, da’ dur de tot, cu o scurtă la stomăcel. A fost un foc de paie. Căci Mihnea a icnit o dată, după care a atacat din nou. Cu toate că nu a aplicat un procedeu strict din box, a fost eficient: o pălmuţă bine croită, cu dreapta, peste faţa băieselului din faţă l-o dezechilibrat pe ăla. Apoi a venit cireaşa de pe tortul bătăii: o directă In plină figură ce l-o făcut pe ţigănuş să urle. In durerea lui, l-o mai altoit şi el o dată pe Mihnea, ceva Intre croşeu şi upercut, da’ mai mult i-o şters năsucu’. Lovitura de final, o scurtă bine plasată, i-a aparţinut tot Ingerului. Apoi meciul s-a Incheiat prin abandon. In sensul că ţigănuşul o luat-o la fugă. Nuuuu... Nu i-o fost frică de Mihnea, ci de tată-su, care venea gâfând In urma mea să-l pleznească. Io mi-am muşcat limba să nu mai râd şi am Inceput să-l ocărăsc pe Inger: că nu-i frumos, că de ce-o fugit, că de ce dă In copii... Chestii de ăstea spuse tare, să audă omu’ că-l cert pe fiu-miu. La care Mihnea se revoltă:

- Da’ bine mă Taaatiii, n-ai văsut? Mi-o furat trotineta!!!

Mihnea dixit (27)

Numărul de jucării primit de Inger de ziua lui mi-a declanşat o alergie usturătoare. La buzunar. Adică pur şi simplu n-am mai putut da banii pe jucărele preţ de câteva zile. In tot acest timp, am simţit o senzaţie de leşin de fiecare dată când treceam pe lângă magazine de copii unde acestea zăceau etalate In vitrine, cu indolenţă maximă. Toate numai culori, forme, lumini şi muzicuţe. Bine, şi preţuri pe măsură. Doară că sara, Inainte să ajung acasă la Inger ăsta mă suna de pe telefeonu’ lu’ Dică-sa şi mă Intreba dacă Ii aduc „ssseva”. Adică ceva. Normal, am zis de fiecare dată că-i aduc, că luam o jucărie din grămezile primite de ziua lui şi i-o prezentam drept nou-nouţă, cum de altfel şi era, doar că nu se afla In ambalajul original. Da’ nu apucase să se joace oricum cu ea. O mers o zi. Două. Apoi, In a treia zi, mi-a telefonat să mă Intrebe ce v-am zis. Dacă Ii aduc „ssseva”. I-am răspuns că „bineInţeles, Ingeru’ meu, Iţi aduce Tati”, gândindu-mă că mai erau trei trenuleţe, cinci maşinuţe, şapte motociclete, nouă puzzle-uri etc. La care el insistă:

- Tati meu, da’ io vreau ca zsucăria să fie nouă!

Io Ii promit că nouă va fi, că doar nu s-o „zsucat” nimeni cu ele de când le primise. Numai ce le despuiase de celofan şi le scosese din cutia de carton.

- Tati meu, da’ io vreau ca zsucăria să fie In cutie!

După o clipă de analiză am decis că mai aveam nişte cutii goale, nearuncate, In care să vâr vreo jucărie, care s-o fi potrivind ca mărime.

Inainte de a Inchide, Ingeru’ a venit cu cerinţa supremă:

- Tati meu, da’ io vreau ca zsucăria să fie nedezvelită!

…Cum nu mai aveam jucării cu celofan pe ele, m-am dus la Maxxa şi am mai cumpărat una!

Mihnea dixit (28)

Mă sună Dică-sa sâmbăta pe la ora trei fără ceva. Era timpul de somnic, a?a că răspund cu voce molcomă. Sta?i măăăăă, că nu io dormeam de amiază, ci Ingeru’ ar fi trebuit să doarmă. Când colo, In fundal aud urlete ?i plânsete ?i trântituri de obiecte pe podea. Bună-sa Imi spune că Ingeru’ e supărat foc că l-o “bătut la zsoc” ?i Imi dă telefonul să-mi explice Mihnea ce s-o Intâmplat. In prima fază nu aud decât:

- Tatiiiiiiiiiiii, vino. Vinoo repedeeee! Hai s-o basi pe Dica că m-o bătut la zsoc!

No, pentru cine n-o prea fost atent la ce-am scris până acum, jocul e un fel de “nu te supăra frate”, da’ cu Scufi?a Ro?ie ?i Lupul cel rău. Joc la care Mihnea a câ?tigat Intotdeauna până acum. Din două motive. Unu: o jucat numai cu mine ?i cu Bunicu. Doi: tri?ează de Inghea?ă apele. ?i bine, ar mai fi trei: are noroc, că dă numai ?ase ?i cinci, parcă-i Pi?urcă când era mic. Mă refer la jocul de zaruri, nu la frumuse?e, pfuiiiii! Eu ?i Bunicu când jucăm cu el (cu Mihnea, nu cu Pi?urcă), ne mai uităm, no, ca bărba?ii, la un meci de fotbal la televizor, a?a că nu prea suntem aten?i ce face Ingeru’ când dă cu zarul ?i mută cu “pionul”. Ne trezim numa că-i la sosire ?i strigă “am câstigaaaat” ?i s epune pe ?opăit In mijlocul patului… Apoi, când pică pe vreun “melc”, adică un cercule? ce are desenat un melc pe el ?i tre să se Intoarcă nu ?tiu câte cercule?e In urmă, Mihnea se face că nu vede ?i sare peste jivină. Cred că nu-i plac molu?tele. Mai mult, dacă e In urma ta ?i trebuie să te depă?ească el nu numără ?i cercule?ul pe care e “pionu”l tău; In schimb, dacă tu faci acelea?i lucru iasă cu scandal ?i te pune să repe?i mi?carea. Mă rog, pricepe?i voi, că sunte?i oameni mari. Ideea e că de vreo lună, de când o primit cadou jocul, numai el o câ?tigat…

Sâmbătă o jucat cu Dică-sa care are unele avantaje: nu ?tie zaruri, nu se uită la meciuri ?i are două perechi de ochelari prin care Il vede urgent pe Inger când nu mută corect. A?A Că L-O BăTUUUUUUUT! Dramă. Plânsete. Aruncat cu căpicul In perne ?i cu funduselul In sus. Urlete. Strigăte. Sfâr?itul lumii. Apocalipsă In toată regula, ce mai. La telefon Imi relatează cu lux de amănunte cum l-o bătut bună-sa. Io mă prefac mirat ?i Il Intreb cum de o reu?it Dica să câ?tige. La care el Imi sparge timpanele ?i urlă:

- O trisaaaaaat!

Mihnea dixit (29)

Aseară, după plimbarea cu motorul – al Ingerului, nu al meu –, am urcat toţi trei In casă repede, că afară era frig. Toţi trei, adică Ingeru’, eu şi motorul pe care l-am şi pus ulterior la Incărcat, că-i de-acela şmecher, electric. Primul lucru pe care am dat să-l fac a fost să mă dezbumb la haină In viteză mare, ca să pot lucra liniştit la desfofolirea lu’ Mihnea, care era Imbrăcat ca la Polul Sud, de numai’ ochişorii i se vedeau. Intenţia mea, lăudabilă de altfel, s-a văzut Impiedecată de blestematul de fermoar care nu se lăsa deschis sub nici o formă. După vreo cinşpe Incercări nereuşite eram gata-gata să explodez şi să fac haina ţăndări. Mă rog, fâşii, zdrenţe, cum vreţi! Mihnea de uita extrem de calm la mine, aşteptând să-l dezbrac odată. Când eram pe punctul să cobor din cer toţi sfinţii, numai ce-l aud pe Inger grăind:

- Pista mă-sii!

Io m-am blocat. Fermoarul s-a deblocat de la sine şi a alunecat In jos. Am crezut că n-aud bine. L-am Intrebat ce-a zis.

- Pista mă-sii! , a repetat el, extrem de serios.

Mi-am muşcat limba să nu râd şi l-am Intrebat ce-i „pista mă-sii”. Mă rog, la aşa Intrebare, răspunsul a fost pe măsură:

- Pista mă-sii e atunsi când nu se deschide fermoarul, Tati!

Mihnea dixit (30)

Mă cheamă Intr-o seară Ingeru’ să-i repar motorul lui electric. Bine, de mers mergea şi nainte şi napoi, avea şi farul luminătoriu, dar nu scotea zgomote infernale de „nino-nino” şi nici nu i se mai aprindea girofarul. Asta din cauză că atunci când l-o primit cadou de la Dică-sa Rely, acum doi ani şi ceva, m-am nervat şi i-am smuls nişte fire de prin burtă. Burta motorului. Apoi, mirat, i-am zis Ingerului: „nu mai cântă, mă Tati, s-o stricat”… Am crezut că ţine veşnic şmecheria asta… Da’ de unde! Că o văzut el la alţi copii motoare care urlă şi şi-o adus aminte că şi al lui făcea la fel cândva. Sau că ar fi trebuit să facă. Aşa că m-o chemat urgent să-l repar.

M-am dus, că ce era să fac? N-aveam chef de scandal. Acum, drept să vă spun, e mult mai simplu să faci să tacă un motor decât să-l pui să urle. M-am apucat, că tot era Boboteaza, să umblu prin măruntaiele lui cu o şurubelniţă In cruce. şi atâta am desfăcut la el In bucăţi de nu mai credeam că pot să-l readuc la starea iniţială fără să-mi rămână câteva piese In plus. Am reuşit Intr-un final. După ce l-am chemat In ajutor şi pe Bunicu, cu pistolu’ de lipit, că era un fir care nu ducea nicăieri. Mă rog, câteva minute vecinii şi-au băgat deştele In urechi, timp In care o probat Mihnea dacă funcţionează urlătoarea. Apoi i-am zis că gata, e seară, nu mai facem gălăgie şi punem motorul la Incărcat. S-o resemnat, cu condiţia să merem să jucăm „bule”. Vă zic io altădată ce-s alea. I-am zis că merem, numai să mă spăl pe mâini, că-s murdar.

- Da’ di se esti murdar, Tati meu?

I-am explicat cât am putut de ştiinţific că Is murdar deoarece am reparat motorul. O stat şi s-o gândit. Scosese un pic limbuţa printre buze de atâta concentrare. Apoi o zis că vine şi el să se spele. L-am Intrebat de ce.

- Pentru că am pus mâna pe tine!

Mihnea dixit (31)

Vorbim la telefon. Nu mult, că Ingeru’ nu are timp de pierdut cu vorbe-’n vânt. E, de felul lui, expeditiv. Io, ca să nu mă fac de minune că vorbesc mai mult ca un copil de patru ani, Il iau de obicei direct şi-l Intreb brusc ce face. Răspunsul lui e unul şi invariabil:

- Io fac bine, Tati!

Normal. Apoi Il Intreb dacă e cuminte şi Ii ascultă pe Dica şi pe Bunicu.

- Desigur, Tati!

Io mă topesc când Il aud, da’ fac pe duru’ şi-l ameninţ că-l snopesc In bătăi dacă nu-i ascultă pe bunici. El se face că nu aude ce zic io şi Intrebă:

- Da’ tu se fasi, Tati? Ii răpund. Aaaaa, esti la lucru… Si io o să merg la lucru când mă fac mare, acum Imi fac de lucru pe aisi. Scuse, scuse… Paaa!

şi-mi Inchide, că are treabă.

Mihnea dixit (32)

Aseară, după o vizită inopinată la Corina şi la Victor, In timpul căreia Ingerul s-a bătut cu perne cu Corina şi a stresat la maximum mâţa casei (care, fie vorba Intre noi, avea chef mai mult de dormit liniştită Intr-un colţ, decât s-o fugărească Mihnea prin tot apartamentul), ajungem şi noi, pe la 11, să ne băgăm la somnic. Mai ales io. Că Ingeru’ avea chef de desene. Normal, somnicu’ o venit prima dată la mine. Cred că deja sforăiam de vreo zece minute când m-am trezit cu o palmă peste ochi. Am sărit ca ars. Nu ştiam dacă o venit sfârşitul lumii sau s-o declanşat Big-bang-ul! Vedeam numai stele verzi. Roşii. Albastre. Toate colorile. N-am apucat să zic nimic, da’ moaca mea a fost suficientă ca să-l facă pe Inger să se exprime şi verbal, nu numai manual.

- Tati, tu sti di se au oamenii ochi?

Am crezut că n-aud bine. Da’ auzeam, că doar de aia am urechi. Aşa că m-am pus pe dat explicaţii In toiul beznei. I-am zis Ingerului că oamenii au ochi ca să-i poată Inchide noaptea, când trebuie să doarmă! N-am fost convingător. Că numa ce l-am auzit grăind:

- Nuu, mă Tati meu, oamenii au ochi ca să vadă sziua soarele!

Mihnea dixit (33)

Intr-o seară, bună-sa l-o pus pe Inger In fereastră. Adică, mai precis, l-o amplasat pe Mihnea lângă calculator, Inghesuit oarecum Intre biroul meu şi geamul de la balconul mic. O stat el ce-o stat, după care o urlat. Să merem să stăm lângă el. Dică-sa Rely, cum avea treabă, i-o dus numai o pernuţă să şi-o pună sub fundules. De Inger zic, nu de Dică-sa Rely. Mihnea şi-o aranjat pernuţa, bine-mersi, apoi s-o pus pe cântat singur, că io am plecat In sufragerie, iar Dică-sa In bucătărie. La un moment dat, Ingerul s-o plictisit. S-o dat jos şi s-o pus la calculator. Să „scrie”, cică. şi-o Inceput să urle:

- Dicaaaaa, hai de ia perinusaaa!

Dică-sa tocmai frigea nişte şniţele de pui. Aşa că, ocoşă cum se crede ea, i-o zis Ingerului „hai să Imi aduci tu pernuţa, că io nu pot acum”...

La Inceput o fost linişte. Grozavă linişte. Apoi toată casa a sărit ca arsă când Ingeru’ a ripostat verbal:

- Da’ se? Tu n-ai pisioare să vi s-o iei?

Mihnea dixit (34)

Ieri Mihnea a fost pedepsit. Nu de mine ci, surprinzător, chiar de bună-sa. Zic surprinzător că nu mă aşteptam să-şi şi ţină promisiunea cu pedepseala, iar de ameninţări e sătulă toată lumea. Să vă zic. După evadarea de la grădiniţă şi joaca de rigoarea printre toboganele şi hintele din curtea grădiniţei, lumea a plecat spre case. La fel şi Mihnea. Cuminte ca un Inger. Numai că, imediat ce-a intrat In casă l-a apucat bâz-bâz-ul de fundules. Motivul nici nu contează, că oricum nu-l mai ştiu. Da’ s-o nervat rău omuleţul şi, de nervi, o Inceput să-i tragă vreo două picioare la bună-sa-n burtă şi s-o alinte cu tot felul de vorbe de ocară auzite de la ăilalţi băiesei de la grădiniţă. Aşa că nu s-o ales cu bătaia ce i se cuvenea, ci doar cu trimiterea In cameră şi opritul desenelor animate. Pedeapsa urma să fie Indulcită şi chiar sistată dacă el ar fi binevoit să-şi ceară scuze şi să promită că nu mai face şi zice. ţi-ai găsit! Mihnea şi scuzele. El când ştie că-i vinovat se pune pe plâns şi pe urlat ca din gură de şarpe, de Inmoaie şi inimile de piatră. Aşa că de obicei lumea cedează. Mai puţin io. Surprinzător, ieri n-o cedat nici bună-sa, aşa că toată ziua n-o văzut gram de desene. Da’ nici iertare nu şi-o cerut…

Acum, să vă spun pe aia dreaptă, vreo cinci minute o văzut. Că l-o fentat In stil barbar pe Bunicu, care nu fusese de faţă la pedepsirea lui. Cât o dormit de amiază, Dica o plecat brambura la cumpărături şi l-o lăsat pe Mihnea cu Bunicu, care revenise din umblat brambura pe la grădină. Când Ingeru’ s-o trezit, o băgat el de seamă că bună-sa nu-i acasă şi l-o Intrebat angeleşte pe moşu-su, fără să pomenească un cuvinţel despre pedeapsă:

- Bunicu, pot să dau drumu’ la desene?

Normal, Bunicu o zis imediat „sigur că da, frumosu’ lu’ Bunicu” şi s-o dus val-vârtej de-o pornit măgăoaia. Care a mers vreo cinci minute, până o vint bună-sa acasă… Acum Is pedepsiţi amândoi, deşi săracu’ Bunicu e nevinovat! Vreun ceas mai târziu, Dica gată treaba şi merge la el In cameră, unde se pun pe joacă cu maşinuţe, pe gâdilat, pe pupat, pe râsete ca la circ. Dacă o văzut Ingeru’ că bună-sa-i veselă, numai ce-o grăit:

- Dica, dacă tot râzi, hai dă drumu’ la desene!

Tot râzând, bună-sa l-o refuzat…

Mihnea dixit (35)

De câteva săptămâni, cum Ingeru’ a fost cam bolnăvior ocupând Intr-o seară, pe nepusă masă, un pat In spital, nici n-o mai dat pe la grădinisă. Doar tratament, stat cu bunicii prin casă, răsfăţare şi alint la maximum. De săptămâna asta, cum boala s-o seriat şi ea de atâtea medicamente şi siropele şi pufuri, Mihnea a fost nevoit să-şi reia pregătirea preşcolară, mai ales că se apropie şi serbarea de 8 martie.

Ieri a fost cum a fost când l-o trezit Dică-sa şi o mârâit numai aşa, un pic, ca să ştie lumea că n-are el chef de mers la tămbălăul de la grădinisă. Insă azi dimineaţă o răbufnit. Până l-am Indopat cu siropel şi i-am dat In nas vreo două puf-uri o tăcut. Că era atent la desene. O tăcut şi când Il Imbrăca bună-sa, cam din aceeaşi cauză. Dar când s-o trezit In mijlocul camerei, gata Incălţat ţi numai bun de dus In gerul de afară, l-or apucat pandaliile şi s-o pus pe urlat. Că el nu mai mereeeee la grădinisăăăăă! Că mai bine stă acasăăăă. Că oricum mere degeaba că după ce se gată joaca cu copiii şi cu Doamna trebuie să iar vină acasă. Aşa că de ce trebuie el să meargă şi vină In fiecare zi de la grădinisă?

… Bine, aşa suna Intrebarea de bază doar că el a exprimat-o mult mai plastic şi pe un ton extrem de energic:

- Di se trebuie să merg toată ziua Inainte si-napoi?

Mihnea dixit (36)

Nu cu mult timp In urmă, Intr-o seară, numa ce-l văd (de fapt mai mult Il simt), pe Inger că vine şi mi se aruncă In braţe. Apoi, aşa molatic şi linguşitor cum Ii e felu’ mă ia pe ocolite. Io nu pricepeam nimic că eram atent la televizor că juca Steaua cu nu ştiu ce echipă de prin Anglia. N-are importanţă. Ingerului Ii pusesem desene In camera lui să nu care cumva să-i streseze pe bieţii stelişti care jucau In televizorul din sufragerie. Dar totuşi, Mihnea a lăsat desenele şi, cum vă spuneam, mi s-a aburcat pe genunchi punând tot felul de Intrebări. La primele zece n-am răspuns. A unşpea m-a pus pe gânduri că suna ceva de genu’:

- Tati, cân’ fasem pomu’?

Am cerut lămuriri suplimentare şi da, nu mă Inşela auzul. Voia să ştie când facem pomu’ de Crăciun cu tot cu globuri şi instalaţii şi bomboane. Asta In timp ce afară dădea să vie primăvara. I-am explicat Intr-un mod extrem de pedagogic că nu se poate. El a găsit imediat contraargumente: că di se să nu se poată dacă avem si brad si globuri si bomboane si instalasie si prelunsitor In care să băgăm instalasia…?… Am pierdut două faze importante din meci Incercând să-i explic că pomu’ de Crăciun de face doar iarna, adică atunci când afară ninge!!! A priceput instantaneu. şi n-a mai zis nimic. S-a dus la desene.

Michiduţă l-o pus Insă, mai zilele trecute, pe Busuioc să zică la teve’ că se strică vremea. Busu, după cum ştiţi, prezintă meteo la televizor de douăzeci de ani şi niciodată n-o nimerit-o. Până In ziua cu pricina. Când mă trezesc şi trag jaluzelele afară totul era alb ca laptele pe care dădeam să i-l Incălzesc Ingerului. Habar n-am ce-o fost In capul meu când i-am zis lu’ Mihnea că afară ninge! O aruncat imediat sticluţa din mânuţe şi o sărit din pat, In timp ce radia de fericire:

- Tatiiiiii! Hai să fasem pomu’!!!

Mihnea dixit (37)

Mihnea nu ştie să spună „te rog frumos”! Sau mă rog, nu ştia. La el toate propoziţiile Incepeau astfel: „vreau să-mi faci…”, „dă-mi acum…”, „du-te să-mi aduci…” etc. Aşa că Intr-o seară eram toţi prin casa bunicilor şi Ingeru’ o Intorcea, ca de obicei, cu susu’-n jos. Nu a fost nici un bai, că doar are timp Bunicu să o pună la loc (de casă zic), a doua zi, cât timp e Mihnea la grădinisă. Deci nimeni nu a protestat până In momentul In care a vrut să se joace cu colăceii cu care merge la bazin, la Aqualand. Că unul dintre colăcei era dezumflat şi, logic, cineva dintre oamenii mari trebuia să-şi deie sufletul umflându-l. Cum pe Bunicu tocmai Il lăsase lat după o partidă de fotbal prin sufragerie, In timpul căreia nu-mi explic miracolul prin care au scăpat neatinse bibelourile de pe dulapuri şi candelabrul de pe tavan, Ingeru’ a venit direct la mine. Cu ochii larg deschişi şi gura zâmbind până la urechi, mi-a Intins colacul acela leşinat şi mi-a spus:

- Tati, tresi si umflă colacul!

In alte circumstanţe poate aş fi luat dezumflătura aia şi m-aş fi conformat ordinului. Dar atunci tocmai pierdusem o partidă de biliard on-line, din acela jucat pe tableta Ingerului. Aşa că l-am Intrebat ce-o zis. El o repetat. Eu i-am zis că nu vreau. El m-a Intrebat „di se?”. Eu i-am spus că trebuie să spună şi „te rog frumos!”… In momentul acela ochişorii lui s-au Ingustat şi m-a primit puţin printre gene. Apoi mi-a Intors spatele şi s-o dus la bună-sa.

- Dica, umflă-mi tu colacul!

Wowww! Ce mutriţă a putut să facă Ingeru’ când o auzit-o pe Dică-sa că şi ea are pretenţia ca el să spună „te rog frumos”… Toată lumea lui de până atunci se năruise! Aşa că a Inceput să se smiorcăie prefăcut şi să se alinte insistent, fără a rosti cuvintele magice pe care io i le tot repetam. La un moment dat, pentru că el insista In Incăpăţânarea lui, l-am luat pe sus şi l-am dus In camera lui, de unde i-am spus că poate să iasă doar după ce rosteşte cele trei cuvinte. Am Inchis uşa după mine şi uşa a rămas Inchisă vreme de un sfert de oră, că doar nu aveţi impresia că o venit să spună ceva. Normal, bună-sa n-o mai rezistat şi m-o trimis să văd ce face. Am deschis uşa şi am văzut că făcea bine mersi: adică se uita la desene, râdea cu toată faţa de Tom şi Jerry, dar scotea nişte zgomote pe guriţă de ziceai că plânge In hotote. Când s-a prins că mă uitam la el şi-o luat o faţă extrem de tristă şi neconsolată. L-am Intrebat dacă spune ce era de spus şi imediat a acceptat:

- Tati meu, te rog frumos, Imi umfli si mie colăselul?

Zece minute mai târziu mă dureau fălcile de atâta suflat, colacul era numai bun de jucat cu el dar Ingeru’ nu mai avea chef, că se uita la desene. Care la un moment dat s-or gătat şi el nu s-o prins Incă cum să-i deie drumul la CD-ul respectiv, care are o şmecherie. Că la ălelalte CD-uri ştie. Aşa că urlă la mine să merg să-i pornesc desenele. Nu m-am dus. M-o Intrebat, zbierând din camera lui, dacă sunt surd. I-am spus că nu. El s-o mirat şi m-o Intrebat că dacă tot aud, atunci de ce nu trec odată să-i dau drumu’ la râşniţa de DVD. I-am explicat că lipseşte formula magică. El a fost de-a dreptul şocat iar replica lui ne-a lăsat pe toţi fără replică:

- Taaatiiiii, da’ io am zis azi o dată te rog frumos! De câte ori să mai zic?

Mihnea dixit (38)

Il sun Intr-o zi pe Inger. Pe telefonu’ lu’ Dică-sa, normal. După ţârâituri repetate, In sfârşit catadicseşte să răspundă. Era taman In vârful toboganului. Ingeru’, nu bună-sa. Il Intreb ce face. El Imi răspunde aproape monosilabic. Că doar atunci când e la joacă n-are el timp şi chef de stat la taclale cu mine. Imediat caută să mă expedieze. Pe lângă vocea lui plictisită şi nerăbdătoare, In fundal se auzeau nişte bubuituri Infundate, iar la un moment dat vocea lu’ bună-sa care-i spunea să nu mai dea cu picioruşele In tabla care Inconjoară foişorul toboganului, că o strică şi vine omu’ de serviciu şi-l bate. Mihnea nimic. Surd să fi fost şi tot auzea mai bine. Din contră, bubuiturile se Inteţeau. Iar vocea Dică-sii suna tot mai tare şi mai panicată şi cu puţin efort mi-o puteam imagina cum sare să ajungă la tobogan să-l prindă de-un picior.

Am decis că e momentul să intervin. Cum puteam şi eu, adică prin mustrare telefonică… şi i-am zis Ingerului: „nu mai da, mă tati, cu pisioruşele In tablă că o strici”. In telefon s-a făcut, brusc, linişte. Mi l-am şi imaginat cum analizează situaţia Inainte de a-mi da răspunsul pe care-l meritam:

- Di se să nu mai dau cu pisiorul, mă Tati? Că oricum am stricat-o deja…

Mihnea dixit (39)

Azi am mers până la „pădurea lu’ Bejan” cum Ii zice Mihnea. Adică Pădurea Bejan, la marginea Devei. Normal, atmosfera a fost una normală, de sărbătoare specific românească: maşini din care urlau manele, focuri făcute In cele mai surprinzătoare locuri (unii mai aveau puţin şi se urcau cu focul In copaci!), poliţişti In uniformă lipsă (adică uniforma era lipsă, că poate poliţişti care făcea grătare erau destui), miros de mici şi pulpe prăjite amestecat cu adieri de budă ce veneau dinspre pădure... N-am rezistat prea mult şi am vrut să plecăm şi io şi bunicii, numa’ Ingeru’ NU şi NU şi NU! Că să mai stăm. Că se plimbăm prin pădure. Că să se joace la izvor. Cu statul şi cu jucatul am fost de acord. Dar după o tură prin pădure am sistat plimbatul. Era imposibil să găseşti o cărare, un pom, o tufă care să nu fie impânzită de căcăţei şi răhăţei şi hârtie igienică şi şerveţele umede murdare... că no, tre să-şi facă şi oamenii muncii treaba după ce mâncă! şi unde poţi să-ţi faci treburile mici şi mari dacă nu In apropierea izvorului?

Da’ nu asta voiam să vă zic. După ce l-am verificat pe Inger să nu fi călcat In vreun noroc, ne-am pus să stăm pe trepţile de coboară la izvor. Năcăjit că nu-l las să zgândăre muşte verzi prin pădure, Mihnea stătea ca un om bătrân pe o treaptă, cu coatele sprijinite pe genunchi şi deştele de la mâini Impreunate. Că ălea de la picioare nu avea cum să le Impreuneze, dat fiind faptul că nu era In sandale ci In adidăşuţi. Năcăjeala i se citea pe faţă şi se uita In gol. L-am Intrebat la ce se gândeşte.

- La nimic, mă Tati!

Exact ca oamenii mari. Nu l-am mai bulvesrat Intrebându-l cum e să nu te gândeşti la nimic, sau ce-i nimicul In viziunea lui. Nu că n-aş fi vrut, da’ tocmai mă pălise o lene ce-mi Inchisese ochii şi-mi deschisese gura până la urechi. In momentul ăla, cum stăteam pe marginea unei trepte, m-am dezechilibrat şi era să cad Intr-o tufă. Doar era, pentru că Imediat mi-am revenit, sprinten cum mă ştiţi, şi m-am redresat luându-mi poziţia bipedă normală. Mihnea, fără să-şi lepede faţa de om matur şi plictisit, numa’ ce-mi zice:

- Mă Tati meu, tu esti un cascador!

Pe cuvânt, o crescut sufletul In mine când l-am auzit. Chiar am crezut pe moment că Ingeru’ meu mi-o fi observat calităţile de acrobat. Da’ de unde!!! Că m-or pus păcatele să Intreb ce-i ăla un cascador, de zice că io Is de-ăla.

- Păi un cascador e un om care cască, mă Tati!

L-am lăsat aşa, fără educaţie lingvistică, deoarece prefer să le spuie la copii In faţa blocului că Tati lui e un „cascador”... Sună mai fain decât „căscat”!!!

Mihnea dixit (40)

De obicei când vorbesc cu Ingeru’ mă plezneşte instantaneu râsul. Chiar dacă nu zice el mare lucru de fiecare dată, io nu mă pot stăpâni când Ii aud vocea şi izbucnesc, cel mai adesea, In hohote. Bine, câteodată, da’ rar, rar de tot, trebuie să am şi io prestanţă de tată responsabil şi să Incerc să contribui decisiv la formarea lui ca individ matur şi serios al societăţii In care trăim… bla, bla, bla… Va plăcut? Ideea e că tre să-i mai zic uneori vreo două, adică să-l cert, să-l critic şi să-l ameninţ cu bătăi crunte şi extrem de dureroase aplicate cu jordiţe de alun la bucuţele lui neastâmpărate. Iar dacă fac toate aceste lucruri râzând, Ingeru’ nu mă ia In serios. Nu că altfel m-ar lua cine ştie cât, da’ no!

Zilele trecute Il sun aşa, pe la amiază şi Il Intreb ce face. El, foarte serios, Imi răspunde că face bine şi că are treabă multă. Faptul In sine nu m-a mirat, că-l ştiu harnic, cum Ii şi tati lui, doar că m-o pufnit râsul. L-am descusut să văd cam cu ce se ocupă. şi In timp ce el Imi povestea, io hohoteam de nu-l auzeam prea bine ce zice. Ceva despre cum spală masina lu’ Bunicu, cum udă rosiile, cum pliveste seapa, cum tunde iarba, cum o ajută pe Dica la făcut sarmale… Mă rog! El vorbea şi io râdeam, ceea ce la un moment dat l-a enervat crunt, că o Inceput să se răţoiască la mine şi mi-o zis drept In faţă:

- Mă Tati meu, tu eşti un râdăcios!

Imi plezneau nasturii de la cămeşa mulată pe burtă şi era să mă Inec când l-am auzit, da’ l-am Intrebat ce-i acela un râdăcios.

- Un tati care râde tot timpul…

Mihnea dixit (41)

De-o vreme merg la lucru numa cu bicicleta. Fie vreme bună, fie vreme rea, vorba cuiva, mă aburc In şa şi pornesc dimineaţa la oră fixă. Aproximativ fixă. Că de obicei trece de ora „aproximativ fixă” şi pedalez ca nebunu’ până la muzeu. Mă rog. La Intoarcere, când ajung In faţa blocului, Ingeru’ e pe-afară, cu bun-sa. Io fac nişte fente cu bicicleta, să impresionez asistenţa, şi apoi las hardughia acolo, printre copii, să se joace cu ea. Unii Invârt de pedale, alţii trag de oglindă, unii Incearcă să facă să sune zdrăngănitoarea, alţii se războiesc cu port-bagajul, că are arc… Numai Mihnea al meu, umblă la schimbătoarele de viteze! şi tot i-am zis să nu mai umble! Da’ ce, parcă am la cine să zic? Mai mult vorbesc la marmura din jur.

Aşa că dimineaţa, când dau să plec, e de groază. Schimbătoarele sunt puse In te miri ce poziţii deşucheate, iar lanţul, normal, e pe cu totul alte foi şi pinioane decât ar trebui. Io, logic, dau să plec In forţă. Că ştiu cum am lăsat setat biţiclu. Iniţial se aude un scrâşnet demenţial, apoi (dar numai uneori) câte o bufnitură Infundată, când roata mea izbeşte maşinile parcate pe trotuar. Iar la final se aud Injurăturile mele la adresa lanţurilor, pinioanelor, pedalelor, bicicletelor, constructorilor de biciclete, mamelor constructorilor de biciclete… vă rog să mă scuzaţi, chiar nu ştiu ce am cu chinezii!!!... Vecinii se trezesc, se uită pe geam, clatină din cap…

Azi la fel. Da’ nu de dimineaţă. Ci pe la amiază. Având io o treabă de rezolvat prin oraş, am zis să dau o fugă şi până acasă. Las bicicleta In grija neţărmurită a Ingerului şi merg şi mânc. Când cobor şi dau să plec, afară ploua. Asta nu-i bai. Bai Ii că iar umblase Ingeru’ la schimbătoare. Io mă urc pe bicicletă şi dau să plec In trombă. Tromba pleacă, dar io nu. Iar scrâşnit de lanţuri, iar sărit de pinioane, iar bătut joc de foi. In cele din urmă… cum eram pe marginea trotuarului… roata din faţă alunecă peste bordură… toată bicicleta după ea, Intr-o dungă… io, cum am prezenţă de spirit, ce credeţi că-am făcut?... m-am sprijinit la căzătură direct In cot! şi un pic In genunchi. Sângele nu contează, bine că nu s-a rupt cămeşa! Am Injurat din mijlocu’ drumului, am blestemat ca la uşa cortului pe toţi făcătorii de biciclete, le-am urat acelaşi lucru la toţi drumarii care fac asfatu’ aşa de tare de te doare-n cot, i-am promis o mamă de bătaie Ingerului, m-am ridicat cu chiu cu vai, m-am uitat la fereşti să văd câtă lume m-o văzut de după perdele, am reglat schimbătoarele şi am mers vreo sută de metri pe lângă bicicletă…

După câteva ceasuri mă sună bună-sa. Io Il mai ameninţ o dată cu bătaia pe Inger şi-i povestesc dică-sii ce mi-o făcut. Ea se apucă să-l certe. Ceva gen ... „vaiiiii, Ingeru’ lu’ bunica, cum ai făcut aşa ceva… Tati o căzut şi era să-l calce maşina…” … etc… In telefon linişte deplină. Auzeam respiraţia Ingerului, că-i răcit şi respiră tare greu. Bună-sa insista cu criticile că era să dea vreo maşină peste mine. Mihnea o suportat cât o suportat, dar atât am mai apucat să aud, Inainte de a Inchide:

- Da’ di se n-o mers pe trotuar? Că nu-l mai călca nime!...

Mihnea dixit (42)

Ingeru’ meu a plecat din ţară. Nuuuu, nu la studii, că n-au ăia la Oxford grădiniţă pe măsura lui. A plecat la Spania, la Barselona, In vizită la unchiu’ Gabi, la Iris şi la Marco. Bine no, hai fie, şi la Tită-sa Mari. şi nuuu, n-o plecat singur, c-o luat-o şi pe bună-sa cu el. şi zic bine când zic că el o dus-o pe Dică-sa, nu Dică-sa pe el, căci In timp ce Mihnea avea ditamai paşaportu’ nou-nouţ, bună-sa le-o scos ochii la vameşi cu o amărâtă de carte de identitate...

Da’ nu asta voiam să vă zic. Ideea e că or plecat şi Bunicu şi cu mine i-am dus până la aeroport, la Timişoara. BineInţeles, cum Ingeru’ a Inceput cu câteva zile Inainte să trepideze de nerăbdare să vadă avioane şi să zboare cu ele (bine, nu cu toate, da’ barem cu unu’), In ziua plecării am plecat, normal, mai repede. Aşa că vreun ceas, până s-o dat drumul la pasageri să se bulucească spre porţile de Imbarcare, am stresat lumea prin aeroport. Titirez să fi fost şi nu se Invârtea mai mult. Mă rog. Intr-un final fentează Dică-sa vameşii şi trec dincolo de ghişee, Mihnea cărând ditamai geamantanul considerat de bună-sa bagaj de mână, iar ea rucsăcelul Ingerului, un pic mai mare ca un lat de palmă.

BineInţeles că n-a fost aşa simplu cum vă spun eu. Că In ruscăcelul lu’ Mihnea erau tot felul de sticluţe de medicamente pentru sau Impotriva răcelii (nu ştiu sigur), iar vameşii nu s-or lăsat până n-or cotrobăit In toate. Ba am avut impresia că unul dintre ei a fost un pic răcit, că mi s-a părut că a gustat din toate... Eiiiiiiiiii, şi după ce au trecut de vamă, ce să vezi? Dincolo, era un geam mare cât toţi pereţii şi cât toate etajele. şi prin geam se vedeau vreo patru avioane maaaaari, maaaari, maaaari, imense şi colorate, parcate regulamentar. Apoi Incă unul ce tocmai se pregătea să zboare şi unul ce zburase deja. Freamăt, nebunie. Ingeru’ era cu ochii cât cepele şi tot dădea să fugă să-şi lipească faţa de geam, să vadă avioanele mai bine, mai de aproape. Da’ bună-sa nu-l lăsa şi-l tot ridica In braţe să-l vedem io şi Bunicu şi să ne facem cu mâinile şi să ne trimitem bezele. O dată... de două ori... de trei ori... Insă până şi răbdarea Ingerului are o limită. Aşa că, In momentul In care l-o mai strigat o dată „hai, Mihnea, să te vadă Tati”, i-o răspuns de mi-o rupt inima:

- Da’ mai lasă-mă-n pase cu Tati, că l-am văsut destul!

... adică, cum ar veni, de mine era sătul, pe afurisitele de avioane voia să le vadă...

Mihnea dixit (43)

Cum vă ziceam, In timp ce io tânjesc de dorul lui, Ingeru’ Işi face de cap prin Barcelona. Mă rog, şi prin Barcelona, da’ mai mult prin Terrassa, un „sătuc” de vreo 200.000 de locuitori de pe lângă buricul Cataloniei. Un fel de Otopeni sau Buftea, ca să pricepeţi, doar că bieţii de ei n-au nici echipă In prima ligă şi nici studiouri cinematografice… Iar cu Pipera nici nu Incape comparaţie.

De câteva zile, prin urmare, ne vedem doar pe net. Io de-o parte a tabletei, Mihnea de cealaltă parte a laptopului lu’ Gabi. Stăm amândoi şi povestim. Nu mare lucru. Mai mult ne ţinem bărbile In palme şi ne uităm unu’ la altu’. Io Il Intreb cum e la Spania. El zice că e frumos si distractiv. Io Il chestionez ce-o făcut peste zi, el Imi spune cum o fugărit-o pe vară-sa Iris prin casă şi pe dinafară de casă. Io mă minunez că n-o făcut Incă nici o prostioară majoră, el se arată indignat de vorbele mele. Io Ii zic că-mi vine să-l pup şi să-l strâng In braţe, el se alintă şi-mi răspunde că afară plouă. Io Ii fac declaraţii că-l iubesc până la cer, el Imi zice că nu contează, că oricum el mă iubeşte până la cer şi Inapoi… Cam atât. Apoi fuge la joacă şi-l mai văd doar ca o umbră prin faţa camerei.

Aseară am vorbit noi ce-am vorbit. Da’ no, cât să tot vorbeşti? La un moment dat o zis „paaa, Tatiii!” şi s-o dus. O dat două ture prin sufrageria Tită-sii şi chiar mă pregăteam să apăs bumbu’ roşu, să Inchid tableta şi să-l las să alerge In voie, când numa ce l-am auzit cum le povestea celor de pe lângă el:

- Odată, un băiesel o trecut prin calculator si o ajuns la Tati lui…

Mihnea dixit (44)

Vremea trece greu prin ţări străine, chiar şi pentru Ingeri. Noroc cu Dică-sa care nu ştie spanioleşte o boabă şi vorbeşte normal cu restul lumii, adică româneşte. Că dacă ar fi după Iris sau Marco… Tită-sa o mai dă pe limba strămoşească de nevoie, Tito-su la fel… Insă cu vecinii şi copiii şi copiii copiilor lor n-o scoate Mihnea la capăt defel! ăia In afară de spaniolă, catalană sau arabă nu ştiu nimic altceva. Nici o fărâmă de română! Iar cuvintele In engleză cunoscute de Inger vi le pot enumera pe deştele de la picioarele unui miriapod şchiop.

Da’ nu contează. Important e că s-a dat cu bisicleta printre blocurile de acolo, pe nişte pante ameţitoare, şi n-o acsidentat pe nime. Că, cică, frânele nu-i prea prind şi el tot striga la Inseput „dasi-vă la o paaaarteee”, da’ tăţi se uitau tălâmbi la el. Până s-o prins Ingeru’ care-i şmecheria. şi o Inceput să strige:

-Tiiiii-tiiiiiiiiiiiiiiiiiiit!

Cu asta o rezolvat, că se feresc toţi.

Mihnea dixit (45)

De vreo săptămână, Ingerul freamătă. Nu mai poate. Că Tită-sa, neavând de lucru, i-o zis că-l duce la grădina zoologică. Ce-o fi Insemnând asta nu ştie el prea bine. Da’ oricum e ceva nou. şi aşteaptă cu nerăbdare ziua de duminică când, se pare, va avea loc In sfârşit fericitul eveniment anunţat cu surle şi trâmbiţe.

Aşa că, de fiecare dată când vorbim pe scaip Mihnea mă anunţă, după o consultare fulger cu Tită-sa, cât timp a mai rămas până apucă să vadă şi el la viaţa lui un Zoo. Au fost patru zile. Apoi, minune, au mai rămas trei. Ieri mai erau doar două. Azi Incă n-am vorbit… Da’ parcă alaltăieri mă pune cineva să Intreb „şi ce-o să vezi acolo, Ingeru’ meu?”… I-o picat faţa. S-o uitat urgent la Tită-sa, care o Inceput să-i şoptească, ca la bac: lei, tigri, şerpişori, struţi, cămile, lupi, vulpiţe etc. „Poate chiar şi o balenă, da’ nu ştiu sigur”, completează mătuşi-sa. „Wowwww! Balenăăă, mă tatiiii!”, intervin eu. La care se uită direct In ochii mei, prin tabletă, şi mă pune la punct:

-Da’ io am mai văsut o dată balenă, Tati meu!

M-am blocat şi maxilarul inferior era să mi se lovească de birou. Mi-ar revenit urgent şi l-am Intrebat unde o mai văzut el balene…

-In fasa blocului!!!

… Mda, iar o fi vorbit Bunicu urât de nişte doamne respectabile!

Mihnea dixit (46)

Cantitatea de energie eliberată In atmosferă e invers proporţională cu vârsta. şi să ştiţi că am ajuns la această concluzie In urma unor studii de teren aprofundate, a unor analize statistice indubitabile şi pe baza unor observaţii aleatorii total Intâmplătoare, realizate In timp ce alegarm după Mihnea prin faţa blocului sau pe coclauri. Astfel, am băgat de seamă că Bunicu oboseşte primul. De fapt, să fim sinceri până la capăt el vine gata obosit In faţa blocului, după ce s-o jucat Indeajuns cu Blacky la grădină. Aşa că nu mai dezvoltă energie, ci se aşează la bârfe politice şi sportive cu alţi bunici (titulari sau In devenire), pe câte o bancă. Dica Atena renunţă imediat după el şi se deplasează In sectorul tanti-ilor care analizează ultimele dezvăluiri realizate la Acces Direct, Măruţă sau Agentu’ Veep... ori Beep... că n-am Inţeles. Următorul sunt eu, că scoate Mihnea tot untul din mine la alergări, sărituri, urlete, fugit după mingi aruncate prin tufe şi altele asemenea. Prin urmare, mă prăbuşesc leşinat pe unde apuc, pe vreo margine de bordură, vreun colţ de treaptă sau direct pe cimentul numit, nu ştiu de ce, „marmură”.

Daaaar, de când e In Spania, Ingeru’ şi-a găsit naşul. Sau naşa. Că e vorba de vară-sa, Iris, mai mică cu o infinitate de ani decât el, deci cu o energie debordantă. Pe lângă faptul că-l Invaţă pe Inger să facă tot felul de năzbâtii, Iris mi-l şi sleieşte de puteri. Atâta mi-l aleargă, mi-l Impinge, mi-l pocneşte, mi-l pune să chiuie şi-l Intărâtă să facă prostioare, Incât Mihnea, bietul, abia se mai ţine pe picioare seara.

Aşa a fost şi-ntr-una din zilele trecute. Când deschid tableta să vorbesc cu Ingeru’... vorbeşte dacă ai cu cine! Că el stătea Intins ca o plăcintă pe marginea superioară a canapelei. Adică marginea aia pe care Iţi spijini ceafa, nu aia pe care te aşezi cu dosul corpului de-i zice şezut. Stăăăteeeaaaa şi se uita In gol la desene. Am strigat la el să mă bage In seamă. Nimic. L-am rugat să se uite la mine. Tot nimic. I-am trimis bezele. Asemenea. Adică nimic. Intr-un final l-am Intrebat ce-i cu el, ce s-a Intâmplat... A catadicsit să Intoarcă un pic capul şi să-mi răspundă sec:

- Tati meu... m-am jucat cu Iris... si sunt flească de obosit!!!

Mihnea dixit (47)

De câteva zile tăţi avem ceva-n cap. Nu prea mult, ci vreo două versuri. Poate nici măcar n-or fi două, că io până acum n-am auzit melodia de-o cântă Mihnea de dimineaţa până seara, da’ lumea zice că-i celebră. Mă rog! Prin urmare, fie că-i la masă, fie că-i la joacă cu copiii, fie Il cară Bunicu In cap sau cu maşina, fie că-i face Dica-sa baie, Ingeru’ cântă din toate puterile. Faptul că până şi la voce seamănă cu mine asta nu-i bai, că doar nici pe Zăvoranca când urla „tu eşti soareleeeee meeeeuuu!” n-o dădea talentul afară din casă. Mai grav e că după ce-l aude o dată cântând lumea din jurul Ingerului se pune pe fredonat, In gând sau, mai grav, cu voce tare. Bine, am Inţeles că varianta originală ar fi alta, dar noi am adoptat-o pe cea a lui Mihnea care sună astfel:

- SInt un miiic-piiic…drăgostit! SInt un miiic-piiic… drăgostit!

…şi de parcă n-ar fi de ajuns că ne etalăm calităţile vocale pe lângă toate gardurile, uneori ne-am surprins ţopăind şi clătinând din capete de trei ori la stânga, succesiv, şi de-alte două ori la dreapta, consecutiv, precum făceau odinioară căţeluşii din spatele Daciilor 1310…

Mihnea dixit (48)

Aseară stăteam amândoi In pat şi ne uitam la desene. Cred că tocmai se dădeau la teve Pijanimăluţele, că era, oarecum, ora de culcare. Zic oarecum In sensul că sigur era ora de culcare pentru restul copiilor din lume (mă rog, de pe acelaşi fus orar), dar nu şi pentru Mihnea. Care mai avea chef de uitat la nişte episoade dinClubul lui Mickey Mouse, Timmy, Winnie de pluş, Motoanimăluţele din junglă, Manny Iscusitul, iar Mickey, apoi Micile genii şi Agentul special Oso. Astea din urmă cam pe miezul nopţii când io dorm cu siguranţă…

La un moment dat, când pijanimăluţele nu ştiu ce căutau să mânce Inainte de culcare, Ingerul meu se agită şi Incepe să caute ceva. şi caută peste tot. şi mai caută Incă o dată. Plictisindu-se de atâta cotrobăială urlă la bună-sa să vină să-i deie vitamina „se”. Adică vitamina C. Dică-sa Ii răspunde tot strigând, de prin bucătărie, că vitamina respectivă e pe lângă el. Mihnea se mai uită o dată bine de tăt In juru-i apoi răbufneşte:

- Dicaaaaaa, lângă mine nu-i decât Tati!!!!

Mihnea dixit (49)

Băiiiiiiiii, ce-mi plac oamenii responsabili! Din ăia de se implică adânc, şi mai adânc, ioooiiiiiii ce adânc, In viaţa comunităţii. In modelarea societăţii. Is Innebunit după ei. Ador să văd tipi sau tipe, moşi sau babe, maturi şi mature (a nu se citi cu diacritică, ci doar cu critică), de ori fel care-şi ridică nasu’, Işi bombează cheptul (ori Işi sug burta, după caz), Işi Ingustează ochii de parcă-ar fi mâncat orez trei săptămâni şi... dau sentinţe. A sentinţiza pe cineva e unicul lor scop In viaţă. Ei se consideră mult prea importanţi pentru evoluţia omenirii ca să mai facă efortul de a mai şi judeca. Aşa că trântesc vorbele precum vacile balega: drept In mijlocu’ drumului. Apoi trec mai departe fără să le pese de mizeria lăsată In urmă.

No! Ce vreţi? Poate vă Intrebaţi ce au oamenii responsabili cu Ingeru’ meu? Păi au! Că se iau de el. După cum ştiţi, pe lângă că-i sâsâit, mic de ani şi neconform standardelor de Inălţime (adică-i miniatural, de-mi vine să-l port tot In palme), de câtva timp mai are o calitate: Injură ca la uşa cortului! Bine... nu chiar Injurături complete... aşa... numa cuvinte răzleţe...

Azi, cică, Işi dete drumu’ la gură taman In buricul târgului, când merea cu bună-sa cătră casă să să pună la somnic. Cu cât Dică-sa Ii zicea mai mult să tacă, să n-o facă de minune, cu atât el ridica vocea (că Incă n-are vocabular de Injurător profesionist) şi-i făcea-n ciudă. Bine, a fost pedepsit, tras de ciupi şi n-o văzut desene, plus că l-am ocărât io de mama-focului! Da’ nu asta voiam să vă zic... Pe când el Injura vesel şi ferice mergând In pasul piticului, a das nas In genunchi cu un nene responsabil. Care nene s-a simţit dator să asaneze naţia de un asemenea comportament imatur şi a grăit, cu un aer de profund şi suveran dispreţ, ceva de genu’: „...educaţia părinţilor... aşa-l Invaţă mă-sa!”... Wowww!

Trecând peste faptul că io nu prea am timp să stau cu el să-i fac educaţie, că tre să lucru, iar bunicii nu intră In viziunea domnului respectiv la acest capitol, mai rămâne, vorba neandethalianului, „mă-sa”. No. Acuma i-a Inchipuiţi-v-o voi pe Steluţa, mama Ingerului meu, cum stă printre Ingeri, In cer, şi-l Invaţă pe Mihnea prostii. Bănuiesc că-i suflă la urechiuşe ce să-i zică şi s-o chinuie pe bună-sa... numa aşa dă câte un norişor la o parte şi zice...

- Căcat! repetă Mihnea... şi Ingerii din cerurile din jurul Steluţei se tăvălesc de râs.

Mami lui mai suflă ceva printr-un norişor...

- Pula mea! urlă Ingeru’ meu In timp ce pe Dică-sa o trec transpiraţiile de ruşine iar Ingerii din cer Işi smulg penele de pe umeri de atâta tăvăleală de râs.

Steluţa insistă, că bănuiesc că-i vede pe toţi Ingerii ţinându-se cu mâinile de burţile lor dolofane, să nu le crape de râs...

- Pisda mă-tii! chiuie Mihnea sărind Intr-un picior şi uitându-se la florile de prin rondouri... şi uite aşa au rămas Ingerii fără pene. Cine-i pune să se ia In vorbă cu Ingeru’ meu? Norocul lor e că mai există oameni responsabili.

Mihnea dixit (50)

După cum ştiţi, dacă deja n-aţi uitat, Ingeru’ meu a fost „la Spania”. şi nu oricând, ci taman când avea de mers la grădinisă. Da’ dacă aşa o vrut Tită-sa aşa s-o Intâmplat. Prin urmare a lipsit exact In cele mai importante săptămâni, adică pe când se pregătea serbarea de sfârşit de an. Bine, serbarea In sine a prins-o, că el o ajuns să vadă pământ românesc după ce-o zburat pe deasupra Africii In dimineaţa zilei de 13 iunie. Iar serbarea a fost hăăă, hăăă... numai In seara aceleaşi zile.

Cum Doamna s-a gândit la tăte, i-o dat şi lui de Invăţat o poezea, pe care s-o recite In tandem cu un coleg. Adică un soi de miniscenetă In care Ingeru’ meu era pe post de doctor, iar celălalt băiesel venea la el c-o maşinuţă să i-o repare. Acuma ori n-o fost Doamna suficient de explicită, ori noi suficienţi de atenţi, cert e că Mihnea n-o Invăţat chiar tot ce trebuia să Inveţe. Adică n-o ştiut deloc, da’ deeeloooc un vers, ăla de deschidere, după care urma recitalul celuilalt băiesel, apoi din nou Ingeru’, In forţă declamatorie.

Prin urmare Incepe spectacolu’. Copii, părinţi, bunici şi fel şi fel de alte neamuri. Intr-un târziu vine şi rândul lu’ Mihnea şi al băieselului. Se proţăpesc amândoi omuleţii In mijlocul aşa-zisei scene şi se uită la Doamna. Cu ochi mari. Doamna aşteaptă. Ei fac ochii şi mai mari. Doamna Ii Indeamnă, clătinând capul, să Inceapă. Adică Mihnea să Inceapă odată. La Mihnea-meu mai că-i ieşeau ochişorii din căpicul coperit de bonetă. Nedumumerirea de pe faţa lui era sinceră. Doamna dă să-l ajute şi şopteşte uşor primul cuvânt din versul pe care Ingeru’ nu-l Invăţase. Pe Mihnea l-or trecut transpiraţiile da’ nu s-o lăsat şi o Intrebat tare:

- See?

Lumea o Inceput să chicotească. Doamna a supralicitat şi i-a şoptit primele două cuvinte din vers. Mihnea s-o enervat şi o ridicat şi el glăsciorul:

- Seeee?

Aici sala a izbucnit In râs. Doamna era să răguşească de atâta şoptit, dar nu s-a oprit şi a zis primele trei cuvinte... Din nefericire pentru ea, Mihnea habar n-avea de versu’ ăla afurisit. Parcă căutând ajutor pe pereţi, Ingeru’ o Inceput să se scarpine cu mânuţa dreaptă la ceafă, pe sub boneţica de medic şi apoi aproape c-o urlat de-a dreptul:

- Ssseeeeeee?

Doamna a capitulat şi o zis ea versul. Apoi băieselul celălalt a recitat partea lui iar In final Mihnea a Incheiat apoteotic, primindu-şi binemeritatele aplauze In timp ce făcea reverenţe!

Mihnea dixit (51)

In week-end am fost plecat de-acasă. Pe dealuri. Mă rog, munţi. Mai mititei ei, da’ munţi. Bunicu m-o dus cu maşina până unde o putut şi apoi m-o abandonat pustietăţii, nu Inainte de a-i arăta io cu deştiul cam pe unde va trebui să ajung. Revenit In civilizaţie, Bunicu s-o pus să-i povestească Ingerului ce-o făcut cu mine. Cum o să dorm io singur-cuc prin sate părăsite, atârnat In hamac Intre doi pruni, fără să am parte de compania vreunui picior de om sau vreunei căciuli de pădurean. Cum o să mă urmărească pe mine lupii... şi urşii... şi mistreţii... şi vulpiţele... şi iepuraşii... şi cum o să se lingă ele pe lăbuţe după ce-o să mă halească.

...Iar Mihnea s-o spăimântat când o auzit asemenea grozăvii ce urmau a se abate asupra lu’ Tati lui. Acuma, s-o zic pe-a dreaptă, nici o jivină nu m-o urmărit. Satul o fost el părăsit complet, da’ de dormit n-am dormit In hamac, c-o venit furtuna. Aşa că m-am hodinit In cimitir, sub streaşina bisericii. Iar dimineaţa, m-am pus pe pozat. şi nu mică mi-a fost mirarea când văd că sună telefonul, la prima oră, iar Ingeru’, somnoros Incă, mă Intreabă se mai fac. In fundal se auzeau vocile bunicilor care-i şopteau să mă chestioneze dacă nu m-o mâncat lupu’, ursu’, vulpea... Atâtea animale l-or bulversat pe Inger care o decis să sintetizeze şi să mă Intrebe direct:

- Taaatiii, da’ pe tine nu te-o mâncat cineva?

Mihnea dixit (52)

Aseară fost-am dus la operă. Prin urmare, Inţolit la două ace şi jumătate, am ieşit In faţa blocului să-l pup pe Inger, Inainte de plecare. Zic la două ace juma’ şi nu la patru, pentru că de avut aveam In picioare pantofi In loc de sandale cu scai, plus că lăsasem acasă pantalonii tri sferturi şi luasem costumul ăla negru, de-l port pe mine la toate ocaziile. Dar, In schimb nu renunţasem la tricou, pe care-l preferasem, din cauza culorii, cămăşii protocolare şi al vreunei cravate In dungi. Dacă oi mai fi având aşa ceva. Mă rog.

Deci Inţolit festiv am purces „la marmură”. Acolo Is nişte gropi, de obicei pline de pământ şi iarbă verde dar după ce plouă se transformă In minidepozite de noroi. Ciudat fenomen. Normal că toţi ţâncii sunt şi ei fascinaţi de lucrul ăsta şi pun la care tot felul de stratageme pentru a-şi fenta bunicile şi a se apropia pe nesimţite de băltoace şi nămol. Câteodată no, bietele femei mai scapă la poveşti şi, ca prin minune, toţi băieseii plus vreo două-trei fetiţe sunt aproape de nerecunoscut, că-s plini de pământ din cap până-n picioare. Aşa era şi aseară. Când am ajuns io lângă ei, toţi stăteau de jur-Imprejurul unei gropi şi făceau un fel de mămăliguţe de noroi pe care cocoţau mingile destinate fotbalului. M-am oprit, precaut, la vreo cinci metri distanţă, să nu cumva să-i vină la vreunu ideea să deie cu mingea-n baltă... Normal, primul care a gătat de construit piedestalul de noroi a fost Mihnea. Care o sărit In picioruşe şi m-o văzut. Instantaneu a luat-o la fugă spre mine strigând:

- Taaatiii meeeu!

Cred c-a fost prima dată când m-o cuprins panica dintr-un asemenea motiv. Ingeru’ voia, nici mai mult nici mai puţin decât să mă strângă In braţe. Ioiiii! De pe mânuţe i se scurgeau dâre proaspete de noroi, care i se conturau uscate până mai sus de coate. Plus că şi năsucul beneficia de vreo trei stropi. Deşi instinctul Imi spunea să fug, că nu mai aveam alt costum, am râmas dârz In mijlocul drumului. Fulgerător, In ultima clipă, l-am apucat io pe Mihnea de mânuţe şi l-am pupat pe frunte. O fost cam debusolat, că de obicei Il strâng In braţe şi-l ridic deasupra capului. I-am explicat că o să fac lucrurile alea mai Incolo, că acum am treabă şi trebuie să mă duc la operă. A Inţeles urgent. Mi-o Intors spatele şi s-o dus la copii, să se bage-n noroi. Am mai Incercat să port o conversaţie cu el, aşa, mai de la distanţă, dar el urla la doi băiesei care nu-l ascultau. Intr-un final mă apropiu şi-l mai pup o dată apoi Ii zic că-l iubesc. Fără să se uite măcar la mine, mi-o zis:

-Si eu, Tati meu… da’ mai Incolo... Acum am treabă!

Mihnea dixit (53)

Nu mai ştiu de câte ori am scris despre cum decurg conversaţiile mele cu Ingeru’, la telefon, când Il sun ziua-n amiaza mare. El e de obicei fie la grădină cu Bunicu, unde face treabă multă de mai că nu mai are bună-su pe ce pune mâna, fie e cu Dică-sa In faţa blocului, la copii, să facă un pic de ordine cu ei şi să-i Indrume că altfel, bieţii nu s-ar şti juca. Noroc cu Mihnea. Prin urmare sună telefonul şi, după ce fuge Dică-sa după el să-l prindă, i-l ţine la urechiuşă să vorbească. Că el n-are timp şi nu poate că i-s mânuţele ocupate cu te miri ce. Ca s-o scurtez, redau conversaţia de azi:

- Aloooo!

- Da, Tati meu!

- Ingerule!!! Ce faci?

- Io fac bine. Tu se fasi?

- Io Is la muzeu, sufletul meu. Tu unde eşti?

- Io Is la marmură. Da’ tu se fasi?

- Io Is la lucru, Ingerule, ţi-am spus…

- Tatiiiiii!!! Io te-am Intrebat se fasi, nu unde esti!!!

… şi a Inchis.

Mihnea dixit (54)

Dau aseară să joc ceva pe tableta lui Mihnea când... joacă dacă mai poţi. Se bloca la fiecare atingere şi mă Intreba ea, tableta, pe mine, ditamai tată de Inger, dacă chiar vreau să o aştept să pornească sau prefer să se Inchidă. I-am acceptat io mofturile un timp apoi m-am enervat şi m-am pus pe şters. Nu display-ul de praf sau de urme de degeţele ci toate fotografiile şi filmuleţele făcute de Mihnea picioarelor noastre, tavanului, covorului din sufragerie sau televizorului pe care rulează doar desene animate. Mult timp mi-a mai luat. Apoi am trecut la dezinstalarea tuturor jocurilor. Mai puţin „bulelele”, „cristalele” şi „bilele”. Până şi biliardul l-am şters că nu mă mai lăsa să joc şi-mi cerea să mă Inscriu nu ştiu pe ce site. Gata. Adio cu ele. No, şi asta mi-a luat mult timp. Că erau jocuri multe instalate de Inger când o mers cu tableta la naşi şi gemenii l-or Invăţat ce şi cum să instaleze: bombe, curse de avioane, jocuri de strategie, curse de maşini, păsări nervoase, curse de motociclete şi muuulte, muuulte altele.

Văzându-mă atât de concentrat pe tableta lui, Mihnea tot venea şi mă Intreba se fac. Ii răspundeam sec, de fiecare dată, că-i curăţ tableta. Hmmmm! Ceva nu-i bătea lui cum trebuie că se uita printre genele aproape Inchise la mine şi clătina din căpic. Când i-am zis In sfârşit „gata, Tati, am terminat!” s-o apropiat de mine şi mi-o cerut imperativ:

- Ia, Tati meu, să văd si io cât Ii de curată tableta!

Mihnea dixit (55)

Taman In perioada In care Ingeru’ se afla „la Spania”, lângă blocul lu’ Tită-sa şi-a făcut apariţia o „feria”. „Feria” asta la spanioli e cum ar fi un fel de iarmaroc, de bâlci, de târg, de balamuc la noi, la români. Adică o metodă extrem de veche şi de profitabilă prin care unii scot bani din buzunarele altora pe tot felul de hinte, tobogane, ringhişpiruri, maşinuţe, umbreluţe, trenuleţe, saltele săltăreţe, maşinuţe de merg pe apă, vaporaşe de umblă pe uscat etc... etc.... etc... Plus chioşcuri cu de toate.

No. După cum vedeţi şi gândiţi, Intr-un asemenea loc al pierzaniei pentru copii nici banii din poşetele mătuşicilor lor nu stau prea mult locului. Mai ales că, pe lângă distracţia lu’ Mihnea prin toate acareturile alea, Tită-sa mai avea de plătit şi distracţia propriilor ei odrasle, Iris şi Marco, In rol de verişori personali ai Ingerului. Noroc că n-o vrut şi Dica-sa Atena să se dea şi ea prin ringhişpiruri şi-o mai scutit Tită-sa nişte euro. Da’ şi aşa, tot s-or gătat euroii la un moment dat şi o rămas fără o leţcaie In buzunar, ceea ce a Insemnat câteva ceasuri fără distracţie. Da’ şi fără linişte că Ingeru’ trepida şi numai „feria” vedea In faţa ochişorilor.

Ca să-l liniştească, mătuşi-sa i-o promis că, după ce se trezesc din somnicul de amiază, or să meargă toţi la bancă să scoată bani mulsi-mulsi ca să aibe ce să arunce pe apa feriei. S-o resemnat un pic şi s-o pus la somn... nu mult... apoi n-o mai slăbit-o... să meargă odată să scoată bani de la bancă. Intr-un final s-o Indurat şi Tită-sa şi-or ieşit afară... Dar... In faţa blocului..., sub privirea stupefiată a Ingerului, mătuşi-sa trecea ca vodă prin lobodă pe lângă puzderie de bănci din fier forjat cu scânduri lăcuite, frumos aliniate, numai bune pentru şezut. Se făcea că nu le vede. Da’ cu Mihnea nu-i mere, că-i vigilent. Aşa că o fugit naintea ei şi i-o arătat explicit cu deştiu’:

- Uite Tita, o bancă! Hai scoate bani să merem la feria!

...şi avea dreptate Ingeru’, că-n România banii se scot din bancomat nu din bănci...

Mihnea dixit (56)

Ingeru’ a fost ieri la Aqualand, să se bălăcească. Cum perechea de slipi care-o avea i-o rămas mică (daaa, daaa, chiar dacă nu credeţi să ştiţi că până şi Ingerii cresc!), risca să fie amendat de salvamarii din piscină pentru nudism infantil. A scăpat ca prin urechile acului ajutat fiind de către prietenul Patrick, care i-o adus nişte slipi taman din Anglia, unde Işi petrece el timpul care nu-i vacanţă. Wowww! Ce mândru o fost Ingerul meu de slipii lui! Ar fi dormit de amiază cu ei, dacă nu l-ar fi dezbrăcat bună-sa cu forţa să-i pună petecul ăla de pânză la uscat.

Oricum a ţinut să mă atenţioneze telefonic că el are garderobă nouă şi că de acum Inainte a intrat In rândul lumii bine Imbrăcate. Sau, mă rog, sumar Imbrăcate. Ideea e că, pe la cinci după-masă s-o trezit din somnic şi a Inceput să urle la Dică-sa că el nu vrea să pape mâncare până nu-i aduce slapii. şantaj In toată regula. Bună-sa o fugit repede şi o vint cu o minunăţie de pereche de şlapi albaştri cu floricele roz.

- Nu ăştia Dicaaa! Vreau slapii!... Ca din pământ or răsărit la picioarele lui Mihnea altă mândreţe de şlapi, galbeni, cu floricele albastre. Nici ăştia n-or fost buni.

- Dica, tu nu prisepi? Vreau slapiiiiii! ăia de-am fost cu ei la „acualend” si m-am băgat In apă!

… Intr-un final s-o dumirit lumea că Ingeru’ Işi dorea cu ardoare slipii, da’ l-o Incurcat o afurisită de literă.

Mihnea dixit (57)

Vă mai amintiţi de Săgeata neagră? Nu de film oameni buni, ci de bicicleta mea? Ha? V-am povestit io de ea de mai multe ori, inclusiv când o dat cu mine de asfalt după ce-o aranjat-o Mihnea. No, pe vremea când Incă-o mai aveam că nu mi-o furaseră ticăloşii... adică oamenii buni, că asta Inseamnă ticălos In limba greacă de unde şi vine cuvântul numai că i-or schimbat românii un picuţ sensul... Da’ nu fac io acum cu voi etimologie că poate ştiţi şi vă plictisesc.

Să revin... pe vremea ceea mi-am pus şi io oglindă pe cornul din stânga (al bicicletei, nu al meu) să văd dacă vine vreun ciclist mai acătării din spate şi să mă feresc, să nu-l Incurc. N-am avut prea mult noroc de oglindă. Că Intr-o seară proptisem utilajul de gardul verde din faţa blocului. Mă grăbeam. Eram agitat. Afară tuna şi fulgera. Furtuna... ce zic io furtuna... uraganul era aproape. Mihnea se ţinea cu-o mânuţă de pantolonii mei şi lingea o bomboană pe băţ, pe care-o ţinea In ailaltă mânuţă. Io aveam o plasă Intr-o mână, rucsăcelul cu boarfe de-ale Ingerului In cealaltă şi cu alta căutam cheile.. staţi că nu-i bine... ţineam plasa şi rucsăcelul Intr-o mână şi cu ailaltă căutam cheile. Aşa. Până le-am găsit Mihnea o băgat de seamă că bicicleta stă răzămată de gard un pic câş, aşa că m-o lăsat de nădragi şi s-o dus s-o Indrepte. Cum aia era grea ca un tanc Ingeru’ o tras cu nădejde. Nu numai c-o reuşit s-o Indrepte ci chiar o făcut şi mai mult. Adică o tras de ea de-o căzut pe partea contrară. Pe ce credeţi? Normal, pe cornul din stânga al ghidonului. Unde era oglinda. Care s-a spart.

Când am realizat universalitatea ghinionului care se prefigura, l-am Intrebat panicat: „tatiiiiiii, se ne faseeeem? şapte ani fără măritiş?”... El m-o privit drept In ochi, uitând să mai sugă bomboana, şi m-o consolat:

- Lasă Tati, că găsim noi alte oglinsi!

Mihnea dixit (58)

Apropo de bicicletă şi de furat. După dispariţia ei prematură din proprietatea mea personală, câteva zile Ingerul n-o zis nimic. Mă vedea că vin pe jos de la lucru, pedestru şi liniştit, şi nu mai dau buzna cu bicicleta mea Intre bicicletele lor, ale picilor din faţa blocului, dar nu zicea nimic. Intr-un fel cred că s-o bucurat multă lume că nu mai făceam pe uliul printre porumbei. A trecut un timp până să mă chestioneze Mihnea. Ceva de genul, că „mă Tati meu, da’ bisicleta ta unde-i?”...

Normal, am făcut pe omul trist şi supărat şi i-am spus Ingerului că mi-or furat-o hoţii. Din faţa blocului. Că io n-am fost atent. şi n-am legat-o. Că am scăpat-o din priviri In timp ce hoţii or fost tot cu ochii pe ea. Dar oricum nu-i mare lucru, că bicicleta mea era cam stricată. Nemaiştiind ce să mai zic, am concluzionat: „hoţi răi, mă tati, hoţi răi că mi-or furat-o!”... La care el m-o Intrebat senin:

- Da’ di se n-or fost hosi buni, să ţi-o repare?

... N-am mai apucat să-i zic că hoţii ăia buni se numesc depanatori şi-ţi cer bani buni, c-o fugit la joacă.

Mihnea dixit (59)

Ingeru’ e pasionat de biciclete. Aia de-i numai a lui nu-i mai ajunge şi le Incearcă pe toate din faţa blocului, cum le prinde libere. Nici nu mai cere voie. Aruncă numai aşa, pe sub gene, o privire In jur şi... ţuşti In şa. Apoi bagă-i viteză. A luat la Incercat toate bicicletele băieseilor şi fetiselor „de la marmură”. S-a dat la un moment dat chiar la o hardughie aproape cât a mea de mare. Dar n-a reuşit s-o ridice de jos, aşa că o abandonat-o.

In schimb, mai zilele trecute Mihnea ia bicicleta mai mare a altui copil. şi copilul mai mare, normal. Lumea care l-o văzut mi-o povestit faza. Cum o tot Incercat Ingerul să se cocoaţe In şa. Dar n-o putut şi o rămas mai mult atâtnat pe bară. Ajungea la pedale numai cât să pedaleze şi la ghidon numai cât să ghidoneze. De frână nici nu putea fi vorba, dar el habar n-o avut. Până la un moment dat. Când apucase viteză şi scara blocului din faţă se apropia ameninţător de el. Bicicleta fiind prea mare, Mihena n-o putut să ieie curbă. şi nici să pună frână că nu ajungea cu degeţelele decât să mângâie frânele. Aşa că singura soluţie a fost pusă In practică: Ingerul s-a izbit cu zgomot direct in uşa de tablă a blocului. Acolo s-o oprit şi s-o ridicat singur dintre fiare, scuturându-se de praf...

Seara, Il Intreb de ce n-o pus frână să nu mă pună la cheltuială cu reparaţiile la uşa oamenilor. El, vrând să pară sincer, mi-o răspuns:

- Io am vrut să pun frână Tati meu... da’ n-am mai avut timp!

Mihnea dixit (60)

Ieri, după cum ştiţi deja, a fost marţi, 13. Pe bune. Uitaţi-vă In calendar. Aşa că toată lumea a fost super nevoasă, super stresată, super pusă pe scandal. Mă rog. Printre lume s-o numărat şi Ingerul. Care a Incercat să facă tot posibilul să ieie bătaie. Că avea chef de plâns. şi plânsul fără vreo două palme la bucuţe nu prea vine, că n-are elan. Aşa că făcea tot de-a-ndoasele de ce-i ordona Dica-sa... „Mihnea, treci aici!”... el fugea dincolo... „Mihnea, nu merge cu bicicleta pe acolo!”... el pe acolo merea cu bicicleta... „Mihnea, nu fă aia!”... el aia făcea... „Mihnea, stai cuminte!”... el nu stătea... După cum vedeţi, bună-sa l-o tot certat pe Inger. Dar drăcuşorul nu făcea nimic din ce-i zicea ea. La un moment dat, disperată, Dică-sa Il ameninţă cu bătaia dacă-o n-o ascultă. La care el pune frână şi-i zice:

- Da’ di se?Că tu nu esti sefa mea!!!

Mihnea dixit (61)

Ingerul aleargă de obicei Inconjurat de copii. Nu că n-ar putea să alerge şi numa’ singur, dar nu-i place. Dacă nu-s copii, mă pune pe mine să fug după el. Sau pe Bunicu. In cel mai rau caz apelează la Dică-sa. Dar ultima variantă e solicitată doar In casă, unde pista de alergare e considerabil redusă şi şansele ca bună-sa să accepte sunt mai mari.

Mă rog. Ideea e că aleargă fugărit de cineva. Sau urmărit de cineva. De aceea, cand ajung şi eu In faţa blocului, „la marmură”, Mihnea mă vede şi o ia la fugă spre mine urlând:

- Taaatiiiiii!!!!... iar copii fug după el, indiferent ce activităţi interesante derulează ei In acel moment, teribili de fericiţi că Mihnea-i fericit că mă vede.

Mai zilele trecute ajung acasă de pe dealuri. Frânt, rupt. Parchez rucsacul pe bordura de Inconjoară marmura şi mă aşez pe o bancă. Ingerul fugea de-a dura cu trei băiesei şi două fetise după el. El nu m-o văzut, ca era prea ocupat să-i dirijeze pe urmăritori pe unde să o ia. In schimb m-o vazut o fetisă ce fugea după el. S-o oprit din fugă şi o Inceput să strige „Mihneaaaa, uite o venit Tati!!!”... Că nimeni In faţa blocului nu ştie cum mă cheamă Iin buletin. Doar cum mă strigă Mihnea. Aşa că...

Ingerul meu s-a oprit contrariat. S-o uitat In direcţia In care arăta fetisa cu degeţelul. M-o văzut. Dar In loc să fugă spre mine s-o Intors spre fetisă şi o atenţionat-o dur:

- ăla-i Tati meu, nu tati tău!!!

...Abia apoi o venit de m-o strâns In braţe şi m-o pupat dulce!

Mihnea dixit (62)

Ieri mă sună Ingerul de trei ori In decurs de câteva ceasuri. Nu că n-ar mai fi putut el de dorul meu, ci că ardea de nerăbdare să-i cumpăr un „Robo fish – peştişor shark”. Nu râdeţi că aşa se numesc şi-s de diferite culori. Bine, Mihnea a văzut reclama pe Disney Junior şi o mai prescurtat el din denumire. Aşa că la primul apel mi-a solicitat In mod expres:.

- Taaatiiiii, vreau să-mi comandezi pe net un robosarc!!!

Am rămas cu gura căscată şi l-am Intrebat ce-i ăla.

- Un robosarc din ăla de-l bazi In apă si merze In sinci direcsii! Cu baterii, Tati meu. Haiiiiii, te roooooog!... Comandează-l acum!

La apelurile telefonice doi şi trei insistenţa lui a crescut In intensitate. Mai ales că eu râdeam să mă sufoc. şi Incercam să-i explic Ingerului că o să „comandez” mâine „robosarcul”. Azi adică. Că-i luni. Bunicu, la rândul lui, se tot băga In seamă şi Incerca să-l convingă pe Mihnea cum că-i duminică seara şi nu-i nime să ieie comanda, că nu lucrează nimeni duminică seara. La care Ingeru’ s-o Intors spre Bunicu şi s-o răţoit la el:

-Da’ tasi odată! Că Tati meu lucră tot timpul!!!

Mihnea dixit (63)

Un fel de taifun In miniatură s-a abătut aseară asupra Devei. Mă rog! Taifunel. Furtună. Vijelie. Nu Vali Vijelie. Prăpăd, ce mai! Zburau coperişurile de pe blocuri de zicea-i că-s zmeie şi zmeoaice. Ce vreţi? Coperişuri făcute de mântuială, la negru, de meşteri români pricepuţi toate cele. Cred că de data asta or zburat ălea făcute de instalatorii care vin să verifice gazu’. Nu contează. Esenţial este că or zburat. Presa zice că şi-or văzut de drum chiar şi 60 de metri. Apoi n-or mai putut, că erau din tablă veche şi ruginită şi cred c-or căzut peste nişte maşini care le stăteau In cale.

Pe lângă coperişuri In unele locuri şi-or luat zborul şi nişte pomi. No. Puterea exemplului. Că doar nu tot ce zboară se numeşte acoperiş. Bine, pomii or zburat mai puţin că n-or avut nici elan, nici experienţa traiului la Inălţime. Aşa că şi-or scos rădăcinile din pământ sau crăcile din trunchi şi s-or prăvălit pe unde or apucat. In atare situaţie s-o găsit şi un piersic de lângă „marmură”, pe acolo pe unde Işi face Ingerul meu veacul. Acum toţi puştii mâncă piersici verzi...

Azi dimineaţă eram la lucru. Normal. Când numai ce aud vocea Ingerului că dădea deşteptarea In faţa muzeului.

- Taaatiiii!!! Taatiii meuu!!! Iesi la geam si hai afară că noi merzem la parc!

Am coborât după vreun ceas când l-am auzit iară urlând că el pleacă la grădină. Bine, nu singur. Ci cu tot familionu’: Dica, Bunicu, Iris, Marco şi Tită-sa. L-am luat In braţe şi l-am pupăcit. Apoi l-am Intrebat ce face el la grădină.

- Tatiiii, merzem să vedem se-i acolo... Că aseară a fost vizelie si un copac a doborât o furtună!

Mihnea dixit (64)

Mâncam. Ingerul fugea pe afară cu, de şi după vară-sa, Iris. Ii auzeam io cum urlă, da-mi era foame. La un moment dat or cam obosit şi erau Insetaţi. Aşa că Mihnea pune mânuţa pe telefonul Dică-sii şi-mi zice:

- Tati, vreau să vi să-mi cumperi Fanta!

Atât. Nici tu „te rog frumos”, nici tu „hai, bătrâne odată, până nu te pleznesc”. Io, slab de Inger, Ii zic Ingerului că plec imediat, numai să gat de mâncat, apoi mă Imbrac şi vin de i-oi cumpăra sucul cela. Ei, na! Că doar n-o fi foamea mea pe măsura setii lui. El atunci voia.

- Acum, Tati! Vreau să aud cum te-mbrasi!

...Cred că multă lume o jucat „mima” la viaţa lui. Adică să mimezi cuvinte doar dându-ţi ochii peste cap şi mâinile peste urechi. Dar ceea ce am făcut eu Intrece orice imaginaţie: am „mimat” la telefon sunetele gesturilor Imbrăcării. „şşşşşştttt”... cică mi-am tras pantalonii... „CrIIIIIII”... voiam să zic că mi se mula tricoul pe burtă... „BrIIIII”... fermoarul de la bluza de trening... „PrrIIII”... „prrIIII”... era scaiul de la sandale... In timpul ăsta, la capătul celălat al telefonului era linişte. Mihnea n-o zis nimic. Dar nimic. Asculta... Era linişte... Apoi i-am auzit vocea când Ii spunea lu’ bună-sa, Inainte să Inchidă telefonul:

- Tati nu se-mbracă... Minte!

Mihnea dixit (65)

Ingeru’ meu nu prea are voie să mânce ouă. Aşa că nici nu mâncă prea des. Cam o dată pe săptămână, cu toate restricţiile impuse de nenea doctoru’, Dică-sa Ii face vreo trei ouă-ochiuri, din care Mihnea mâncă doar miez de pită Inmuiat In gălbenuşul moale. Tare bun. Da’ de-o vreme o venit Tită-sa din Spania cu tot felul de reţete catalane. Mă rog. Intr-una din zile, Ii trage Ingerului o papară. Adică omletă spartă din ouă, nu bătaie ruptă din rai. Mihnea s-o uitat atent cum Tită-sa o spart ouăle, cum o presărat nu mai ştiu ce pe ele, cum o Inceput să le bată cu furculiţa. Chestia cu bătutul o fost cea mai tare. Doar că n-o prea reţinut el cuvântul care trebuie. Aşa că la final, când se ştergea de unsoarea de la guriţă cu mânecuţa de la tricou, lumea l-o Intrebat dacă i-o plăcut ce-o mâncat. A răspuns teribil de Incântat:

- Daaaa! Au fost tare bune ouăle tocate!

Mihnea dixit (66)

După câteva zile de umblat brambura pe la tot soiul de manifestări, ieri am ajuns mai devreme acasă. Cum afară ploua şi Ingeru’ dădea să cadă Intr-un soi de depresie infantilă, l-am sunat şi i-am promis că o să stăm toată seara ca bărbaţii. Adică o să bem. Io bere, el lăptic şi ceiuţ. şi o să ne uităm la televizor. El la desene, io la fotbal. Că doar o jucat Steaua, aveam la ce să mă uit. Nu că la Pandurii – Dinamo n-aş fi avut satisfacţii la fel de mari, da’ no... n-am fost acasă.

Prin urmare ne-am făcut de cap. Mai mult el. Că io nu pridideam să văd golurile marcate de Steaua. O Intors toată casa pe dos. Mihnea, nu Steaua o Intors casa pe dos. Mă rog. Trei trenuleţe cu şinele aferente montate In aşa fel Incât să treacă unele peste altele şi altele peste unele. Maşinuţe de metal legate cu aţă de papiotă, In şir indian, ca să arate ca o coloană pe DN 7. Staţie cu cinci boxe amplasată prin toată sufrageria. Cortul cu cel puţin o sută de mingiuţe Inălţat In camera Ingerului. şi altele.

Intr-un final a venit şi vremea somnului. Cum In camera lu’ Mihnea nu prea mai era loc de dormit de atâtea jucării, Ingerul a decis că cel mai bine e să dormim In camera mea. Unde patul e din ăla cu două peroane. Adică te poţi cocoţa In el şi pe-o parte şi pe alta. Bine, la fel de bine poţi şi pica din el de de două lături. Aşa că ne punem la somnic. Io pe partea dinspre uşa de la hol, Ingeru mai lângă televizor, pe partea cu uşa ce dă spre balconul-birou. Cum aveam o presimţire, am pus lângă pat, pe partea lu’ Mihnea, toate plapumele, perinile, sacii de dormit şi cuverturile ce le-am găsit. şi nici aşa n-am dormit liniştit. Că doar cu un ochi visam, iar cu altul mă uitam la Inger să nu pice de lângă mine. După câteva ceasuri, Imi amorţise partea dreaptă şi pe spate nu prea pot dormi, că sforăi. Aşa că mi-am zis să mă Intorc un pic.. un picus doar... şi pe partea stângă...

Nu mai ştiu cât timp să fi trecut. Că numa am simţit In spatele meu mişcare. Ingerul se foia. Am zis că nu-i nimic. Foiala s-a accentuat... şi am auzit... bufff... bufff... bufff... bufff... adică patru „buf”-uri consecutive... Până am sărit io jos şi am ocolit patul, Ingerul se rostogolise deja până lângă uşa de la balcon. Aşa că stătea In fundules şi se uita prin bezna deasă la lemnul din faţa lui, pipăindu-l cu mânuţele. Când şi-o dat seama că nu-i In pătuţ o dat să se pună pe plâns. Da’ am fost pe fază şi l-am luat In braţe. In trei secunde era deja iar In pat şi sforăia angelic... Când ne-am trezit l-am Intrebat foarte serios de ce-o vrut să fugă de acasă. O făcut ochişorii mari. I-am explicat cum noaptea, după ce-o căzut din pat, l-am găsit la uşă. Nu i-am zis care. Ochii lui nu mai puteau de atâta uimire. Io am continuat să-i explic sistematic, dar la un moment dat m-o Intrerupt:

- Mă Tati meu... nu mai glumi! Io am dormit toată noaptea!

Mihnea dixit (67)

Ingerul meu nu-şi mai vede căpicul de la atâta treabă câtă are. De fiecare dată când Il sun el găseşte ceva de făcut. De aranjat unele, de moşmondit altele, de reparat cu Bunicu te miri ce, de mutat dintr-o parte In alta jucării, de ascuns după dulapuri papucii de casă ai bunicilor, de făcut cerul şi de Indreptat pământul. Normal, cu atâta treabă a devenit cam irascibil. Aşa că dacă Dica, sau Bunicu, sau io dăm să-i mai temperăm din hărnicie, el Incepe să se ambaleze. Să urle. Să vorbească urât. Să se Incrunte. Să se răţoiască la noi.

Ameninţările cu diferite pedepse (exprimate de către Dica şi Bunicu) sau punerea lor In practică (executate de către mine), au asupra Ingerului efectul alimentării unui motor Diesel cu apă de ploaie. Noi zicem şi facem, Mihnea Işi vede de ale lui. Adică Il cam doare la cipilică. Prin urmare, tot familionul am ajuns la concluzia că trebuie să-i repetăm zilnic de zeci de ori că-i un Inger rău. Care nu ascultă de dracii serioşi care-am fost noi la viaţa noastră exemple de cuminţenie şi cumpătare. Mihnea’al meu o suportat el cât o suportat toate criticile venite din toate părţile. Dar la un moment dat, săptămana asta, o decis că e vremea să facă cum zicem noi. şi vreo jumate de zi o fost Inger In toată puterea cuvântului, adică n-o făcut şi n-o zis nici o prostioară mai de Doamne ajută! Insă la amiază, când se se pună la somnic lângă bună-sa, nu l-o mai răbdat inimioara şi a solicitat o confirmare din partea autorităţilor superioare:

- Dicaaaa, oare io am fost cuminte asi? Că nu mai sin minte!

Mihnea dixit (68)

Nu v-am zis eu de atâtea şi atâtea ori că Mihnea le ştie şi le face pe toate? V-am zis! Iar unde nu ştie, Invaţă. şi nu aşa, ca muritorii de rând, care fură meseria după ureche. Nuuuuuu! El ia ore ca să ştie. Unele pe gratis, altele plătite cu bani grei din buzunarul meu subţire. Sau al bunicilor. Mă rog. Noroc că fie se plictiseşte repede, fie Invaţă In câteva ore cât alţii-ntr-o viaţă. şi trece la altceva.

Aşa şi azi. Când Il sun pe la amiază, el era tot Intr-o veselie. Il Intreb ce are de-i aşa fericit, că doar nu s-o fi apucat să sărbătorească meciul Stelei cu Chelsea cu câteva ceasuri mai nainte. El mă lămureşte imediat:

- Tatiiiiii, io asi am fost la balet!

De lămurit m-o lămurit, doar că mi-o explodat prin toţi porii sentimentul uimirii. „Baleeeet?”... Doamne Maica Domnului! Stam şi mă gândeam cum s-or fi Impăcând cursurile de balet de la grădinisă cu lecţiile de box şi lupte libere pe care i le predă Bunicu! Ca să fiu sigur despre ce-i vorba l-am chestionat cam ce-o făcut el la „balet”.

- Mă Tati, nu pot să-si arăt la telefon!

Clar că nu. Sau poate da, doar că-i foarte complicat şi Ingeru’ meu nu are timp de pierdut. şi m-o şi expediat rapid:

- Paaa, Tati meu! Eu trebuie să eserses, că asi la balet am Invăsat să dau cu stângu’-n dreptu’!

Mihnea dixit (69)

Ajuns aseară acasă, m-am repezit la Inger să-l ţuc. Am apucat aşa, un pic, pe vârful nasului, că o fugit In cameră. Să exerseze la balet. Trebuia să-şi consume cumva energia prin casă, că doar afară ploua şi nu putea alinia copiii. Am strigat după el să aştepte să mă descalţ şi apoi să-mi arate şi mie ce figuri o Invăţat la balet, la grădinisă. A fost de acord şi s-o aşezat oarecum In poziţie de drepţi taman In faţa televizorului, deranjându-l pe Bunicu care nu mai vedea nu-ş ce emisiune la teve. M-o aşteptat (Mihnea, nu Bunicu), să mă aşez confortabil pe covor In faţa lui şi să fiu atent. Apoi a Inceput.

- Fi atent, Tati meu! mi-o strigat In timp ce şi-o desfăcut mânuţele ca nişte aripi şi s-o Invârtit pe loc, cam Intr-un picior. Asta-i piruetă!

„Wowwww!”, am exclamat instantaneu şi mi-o sărit inima oleacă, că Ingeru’ s-o dezechilibrat şi era să intre In televizor. „Bravoooo! tatiiiii!”, l-am Incurajat. Să continue l-am Incurajat, nu să intre In televizor. O mai repetat mişcarea de vreo trei ori, apoi am simţit că ameţeşte de-a binelea şi i-am cerut să-mi mai arate şi altceva. A fost de acord şi, cu mânuţele unite oarecum In faţă, ca un colac, şi cu un picioruş un pic In spate, o Inceput să se lase pe vine. O dată... de două ori... de trei... „Ooooo, ce frumos!”, am zis, şi l-am Intrebat cum se numesc figurile astea. S-o crispat brusc şi s-o uitat la bună-sa. Ca şi cum ea ar şti balet. Mă rog. Să presupunem că ştie. Dică-sa Ii tot şoptea ceva. Mihnea nu Inţelegea că şi pe Bunicu l-o apucat şoptitu’, da’ cu glas mai tare. Aşa că Ingeru’ mi-o răspuns la Intrebare, zicând după bună-su:

- Flotări!

Eu am ripostat şi i-am zis că eventual Is genuflexiuni, nu flotări. Da’ Dica l-o salvat şi mi-a dat şi răspunsul aproximativ corect: un soi de reverenţe. Apoi am trecut la alte cele: staturi In fundules cu mâinile Impreunate pe sub genunchi... un fel de sărituri Intr-un picioruş... nişte paşi cărora nu le-am Inţeles rostul... şi... la final, după o atenţionare verbală imperativă... Ingeru’ a sărit brusc In sus... şi s-a lăsat In şpagat!!!!!!! Io am icnit instantaneu, că am crezut că mi s-o răşchirat pruncul. Parcă mă durea pe mine In vintre şi mi-am dus mâinile la burtă. L-am Intrebat dacă pe el Il doare ceva. Mihnea o Inceput să râdă, mi-o zis că nu şi s-o avântat spre mine. Io am rămas fără reacţie că nu mă aşteptam la o asemenea figură de balet. Când a ajuns la vreun metru In faţa mea Ingerul a sărit iar. De data asta cu picioarele Inainte. şi s-o proptit direct In... s-o oprit direct pe... o aterizat direct deasupra...

...Aerul dispăruse brusc din Incăpere. Parcă şi ăia din televizor Incetaseră să se mai certe. Iar melcii, atâţia câţi s-or fi uitat In clipa aia la mine, crăpau de invidie. Că doar aveam ochii mai ieşiţi din orbite ca ei. In timpul ăsta Ingerul m-o luat cu mânuţele de după gât şi m-o Intrebat suav:

- Tati meu, di se esti asa de palid?

Ce era să-i zic? Că din cauza lecţiilor lui de balet?

Mihnea dixit (70)

Eu – la calculator. Scriam de zor. Mihnea pierdea vremea prin sufragerie, unde se juca cu chestiile alea din cadoul de-l primi eu mai deunăzi. Un săculeţ, un caiet, un pix, o minge. De fapt, la Inceput s-o jucat doar cu pixul şi cu caietul. Vreun sfert de ceas o tot desenat la litere mari şi albastre pe câte foi albe din caiet o avut el chef. Din când In când venea să mă-ntrebe cum se scrie litera cutare. Sau verişoara lu’ litera cutare. Sau sora ei bună. Sau vecina de alfabet. Mă rog. Bine că că nu avem idiograme.

La un moment dat s-o plictisit. şi a Inceput să bage lucrurile In săculeţ. Caiet. Minge. Pix... Cam puţine! Aşa că o trecut să bage şi jucării. Maşinuţe. Mingiuţe. Puzzle-uri tridimensionale de lemn... Deja or fost cam multe. Aşa că m-o strigat să-i mai dau un rucsac. Mai mare. Să Incapă de toatele In el.

I-am dat. şi-o mai făcut de lucru un timp. Apoi o urlat:

- Taaatiii!!! Vinooo!!!

Am fugit urgent, crezând că o dat foc la ceva cu vreo scobitoare. Nimic. Stătea In mijlocul sufrageriei şi se uita la mingiuţa din mânuţa lui. Aia primită de mine cadó.

- Taaatiii! Vreau să mă szoc cu minzea!

...După o serioasă perioadă de analiză a situaţiei mi-am dat acceptul. Cu anumite condiţii. Să nu deie tare In mingiuţă. şi să nu tragă şuturi pe sus. Nu de alta, dar „bările” porţilor erau constituite, pe de o parte, din televizor şi uşa de la balcon, iar pe de cealaltă parte dintr-o buruiană gen cactus şi biblioteca mea atârnată pe pereţi. Mi-o promis, extrem de serios, că aşa o să facă. Cum zic eu. Induplecat, am dat să plec nu Inainte de a-i mai atrage o dată atenţia să nu spargă ceva...

- Daaa, Tati!... când am spart seva te chem...

Mihnea dixit (71)

Cu nici două zile Inainte să ieie vacanţa de toamnă, Ingerul meu merea cu bună-sa spre grădinisă. Dimineaţa. Pe la 8.30. Cursurile Incep la 8.00, dar asta e altă problemă. Ei Incercau să se grăbească să nu depăşească cele trei sferturi academice, admise la nivel preşcolar. Adică 45 de minute. Să ajungă, dacă se poate, până la nouă fără un sfert. Trecuseră, cică, deja de mijlocul drumului. Se Indreptau vertiginos spre instituţie... Ingerul mai mult dormind In ghetuţe, când... Mihnea şi-o adus aminte c-o promis unui coleg de educaţie că-i duce sabia lui. Luată de Dică-sa Rely mai demult. Una argintie, cu teacă. Adică săbiuţa-i argintie şi are teacă. Dică-sa-i numa căruntă.

Normal, i-o ordonat la bună-sa să se Intoarcă să ieie sabia. Că el fără armă albă nu se prezintă la grădinisă. Bună-sa l-o refuzat categoric. Primo, pentru că Intârziau... Secundo (Intârziaseră oricum), pentru că nu au voie nici măcar cu jucării de acasă la grădinisă, decum cu arme albe. Efectul a fost instantaneu: Mihnea s-a pus pe-un plâns de zburda cămeşa pe el. Numa cămeşa zburda, că pe Inger Il târâia bună-sa pe jos, prin praf şi frunze ruginii. Intr-un final au ajuns la grădinisă. Dică-sa l-o dezbrăcat, l-o scuturat de frunze, l-o pupat, l-o alintat... El nimic. Urla după săbiusă...

Auzind atâta amar de gălăgie, Doamna (educatoare) a lăsat educaţia celorlalţi copii baltă şi s-a repezit pe hol. Să elimine elementul auditiv disturbator. Ce n-o lăsa să-şi ţină lecţia. Când s-a dumirit despre ce-i vorba, şi-a Indreptat atenţia spre Mihnea-al meu şi i-a spus: „Mihnea, treci In clasă şi lasă mutrele!”...

Autoritatea Doamnei e de necontestat. ştiam asta. Dar seara, când am aflat Intâmplarea, l-am Intrebat pe Inger ce-o făcut el când Doamna i-o zis vorbele celea, cum că să nu mai plângă cu lacrimi de crocodil. Răspunsul lui a fost sec şi resemnat:

- Se să fac, Tati meu, m-am absinut!

Mihnea dixit (72)

La faza care urmează nu prea am ce să zic. Decât să-şi pună dopuri de ochi cei mai pudici dintre cititori şi să deie mai departe. Să nu citească. Că ?i mie mi-i groază să scriu ce vorbe zice Mihnea când nu mai e Inger, ci bandit In toată regula. Un fel de Terente de pe malul Mureşului...

... Eu scriam de zor, Intr-un mini-concediu fiind, când sună telefonul. Nici una, nici două, Intrebare:

- Taaatiiiii!!! Unde esti?

Eu, ce să zic? Să mint? Să spun adevărul? Dacă minţeam, şi ziceam că-s acasă da’ lucru, mi-era că mă bate Mihnea de nu mă văd. Dacă ziceam că lucru, da’-s acasă, la fel... Nicicum nu era bine. Aşa că am dat să dreg busuiocul luând eu iniţiativa. L-am Intrebat brusc, unde-i el. Mi-o zis că se szoacă cu copiii In fasa blocului. şi eu să fac bine să cobor repede să mă joc cu ei. De fapt nu repede. Atunci! Pe loc! Instantaneu! Că el vreeeeea! I-am promis că imediat. Numa să mă Imbrac corespunzător şi cobor. La care el, mă aprobă.

- Normal că te Imbrasi, Tati meu. Doar n-o să vi In pula goală!

... Am crezut că mă sufoc. Nu mai aveam raţia normală de 21 la sută oxigen. Parcă respiram numai azot, argon, CO2, neon, heliu, kripton şi ce s-o mai găsi In aer. Iniţial am crezut că-s surd şi n-aud bine, aşa că l-am pus să repete ce-o zis. S-o repliat imediat.

- Mă Tati meu, tu esti surd? Am zis să te Imbrasi şi să nu vi In pusa goală!

Mihnea dixit (73)

Să mă ierte albaiulienii. Mai ales că după maică-mea Is din jurul Albei Iulii, chiar dacă după Inger mă trag din Brad. Localitatea, nu pomul. Dar acum două zile am fost anunţat că avem necaz In familie. Mare. Aşa că am zis că merg la Inmormântare. Mihnea, când a auzit că mă deplasez la Alba Iulia, a zis că şi el vine cu mine. Cum nu puteam lăsa bunicii singuri acasă, i-am luat şi pe ei. Mai ales că Bunicu are carnet şi maşină.

Două zile n-a mai dormit de emoţii. Că vede şi el Alba Iulia. De Inger zic, nu de Bunicu. Azi de dimineaţă, s-a trezit cu noaptea-n cap să plece la drum. Am pornit abia pe la 11.30. Exact Inainte să se-apuce popii de cântat, ne-am făcut şi noi intrarea In cimitir, unde e amplasată şi capela. Lume multă, cernită, tristă şi liniştită. Numai Ingerul voios, nevoie mare. După câteva minute de alergat prin capelă şi In jurul ei, i-o cam pierit voioşenia, când o băgat de seamă că nu ne mai mişcăm din locul acela. S-o uitat atent In jur. O privit la marea de cruci ce creştea pe dealuri. S-o minunat de câtă linişte era. S-o scărpinat la ceafă. Pe sub căciuliţă, că are otită. şi m-o Intrebat:

- Mă Tati meu... Asta-i toată Alba Iulia?

Mihnea dixit (74)

Mai zilele trecute mă sună Ingerul. Cum petrecuse cam multe nopţi una după alta la bună-sa Il Intreb dacă nu vrea să vie să mai dormim şi amândoi, ca bărbasii. Să ne facem de cap şi să Intoarcem casa cu josu’-n sus. Nu că n-ar fi In felul ăsta tot timpul. El zice că da şi dă să fugă la joacă. Io-l opresc şi-i spun să-i transmită la Dica Atena să-i bage-n straiţă, seara când ies In faţa blocului, şi medicamentele cele afurisite pe care le-nghite el In fiecare seară. Să nu mă mai car eu câteva zeci de metri pe jos până acasă la bunici să le iau.

- Bineeee, Tatiiii! Paaaa! Ne vedeeeem!, l-am mai auzit că-mi zice Inainte să aud cum trânteşte telefonul pe ceva moale şi pufos. Cred că era cimentul din curtea grădiniţei... şi, bineInţeles, seara ne-am văzut. Da’ io nu vedeam straiţa cu medicamente şi până la urmă am Intrebat unde-i. Bună-sa, mirată, mi-o zis că n-o adus nimic, că Mihnea nu i-o zis ce-am stabilit. Aşa că m-am Indreptat spre el şi l-am luat la rost. Cu ou şi cu oţet l-am făcut, printre pupături. La un moment dat, sătul de critici, mi-o tăiat elanul:

- Tati meu, da’ sti că nu-i frumos să spui la alsii se vorbesti la telefon!

Mihnea dixit (75)

Cam din anul 2009 Incoace, una dintre problemele majore, cauzatoare de peri albi In capul meu, a fost tragerea de puţă. Adică Ingeru’ meu trăgea, şi Incă mai trage, de puţa lui cu amândouă mânuţele când prinde ocazia. Mai precis In fiecare clipă când nu suntem noi atenţi. Io şi ori-şi-care dintre Dici. Că, atunci când e In grija bunicilor (de sex masculin), Bunicu de obicei se uită la sport, iar lu’ Bubu i se fâlfâie. Tragă-se nepotu’ de puţă cât vrea, că el citeşte Karl May!

Prin urmare, Mihnea trage. Uneori până dă şi sângele prin zgârieturi. Normal, urmează tratament cu tot felul de unguente care mai de care mai pişcăcioase. şi Ingeru’ urlă. şi plânge. şi se vaită. şi dă vina pe chiloţei că-s prea strâmţi. şi-l strâng, şi de aia se scarpină el. Aşa că bună-sa, ca să-i facă pe plac, i-o aruncat bunătate de trei duzini de chiloţei noi-nouţi. La ghenă i-o aruncat, direct! şi i-o luat alţii. La fel de nou-nouţi, da’ mai mari. Cică.

O trecut o bucată de timp. Până când, Intr-o bună dimineaţă, Mihnea Ii trage o pălmuţă peste ochi Dică-sii. Când femeia sare speriată drept In mijlocul camerei, Ingeru’ zice suav:

- Dicaaaa... cred că chiloseii erau buni... da’ pusa asta-i prea mare!!!

şi, scărpinându-se, a adormit la loc.

Mihnea dixit (76)

De câteva zile Ingeru’ e In fierbere. Dă In clocot, ce mai! Că l-or pus păcatele pe tăticul unui prieten de-al lui de la grădinisă şi din faţa blocului, să-i spună că-i dă doi iepuraşi. Condiţia esenţială e ca să aibă unde să-i ţină. Mihnea ar fi vrut să-i ia instantaneu şi să-i ţină cu el In pat. Dar s-a opus Dica şi i-a promis că-i ia numai după ce face Bunicu o cuşcă sănătoasă la grădină. Bine, Bunicu se opune şi acum şi tot bombăne că de ce trebuie să construiască cuşti şi să crească el iepuri la vârsta lui. De puicuţe a mai avut el grijă, da’ de iepuroi ba.

Ideea că e Ingeru’ nu mai poate nici dormi de grija iepuraşilor. Sâmbătă s-o trezit la 6 dimineaţa ca să plece la grădină să facă cuşca. Or mers pe la nu mai ştiu câţi vecini In vizită să vadă modele de cuşti. şi-or pregătit amândoi toate ustensilele: scânduri, leaţuri, ciocane, cuie, cleşti, patente, fierăstraie, sârme, balamale şi câte şi mai câte. şi s-or apucat de lucru. Mihnea e miezu’ la orice lucru lucrează Bunicu. Fără el nu se poate. Aşa că In timp ce bunu-su transpira tăind scânduri şi bătând cuie, Ingeru’ se Invârtea pe lângă el şi-i mai trăgea un ciocan peste deşte, i se Impiedica printre picioare, răsturna leaţurile frumos aranjate, pleca cu cuiele-n mânuţă să vadă dacă le mâncă Blacky şi altele asemenea. Io le făceam poze, iar Dica râdea de nervii lu’ Bunicu.

După câteva ceasuri cuşca a Inceput să prindă contur. Incap In ea zece iepuri, nu doi iepuraşi. Da’ Bunicu respectă normele europene cu privire la spaţiul minim vital al animăluţelor. Văzând lucrul ăsta, Ingeru’ s-o pus pe sporovăit. Cum o să le dea el de mâncare urechiaţilor pâine şi varză şi morcovi. Cum o să se facă iepuraşii mari-mari-mari... cât putea el deschide braţele de mari... La un moment dat Insă, dezastru. Bună-sa zice ceva de genul „să vedem noi cine-i taie!”... Mihnea Intreabă că de ce să-i tăiem? Io Ii explic că e musai, că trebuie să-i belim ca să-i facem lui căciuliţă de blăniţă. El mă repede şi-mi spune că n-are nevoie, că nu poartă, că vine vara. Eu Ii spun că trebuie să-i tăiem, că doar n-o să-i creştem la nesfârşit. El stă câteva clipe şi cugetă. După care Intreabă:

- Si se? O să-i băgăm asa morsi inapoi In cuscă?

Până să găsesc io şi cu bună-sa explicaţii corespunzătoare, el merge la Bunicu, i se uită drept In ochi şi-i solicită un fel de promisiune:

- Bunicuuuu!!! Nu-i asa că o să-i sinem cu noi pe vesie?

Mihnea dixit (77)

După cum deja poate aţi aflat, iepuraşii Ingerului au sosit la grădină de câteva zile. Le-o tras Bunicu o cuşcă confort sporit, de se linge pe bot căţeluşul Blacky (un ciobănesc negru-corb, de trei ori cât Ingeru’). Nu ştiu sigur dacă se linge pe bot că-i place cuşca sau că s-ar dedulci la iepuraşi... Mă rog, e treaba lui.

Problema lu’ Mihnea a fost să boteze iepuraşii. După Indelungate consultări cu bună-sa, au ajuns la un consens: pe un iepure Il cheamă „Bombonica”, iar pe ălălalt, „Floricica”. Eu, suspicios din fire, am Intrebat ce se fac dacă Is băieţei: cum o să-i cheme? „Bombonel” şi „Floricel”? N-am primit Incă răspuns, aşa că eu Ii strig cu nişte nume mai neutre: la ăla alb Ii zic „Piersicuţa” şi la ăla gri „Cireşica”... Mihnea Insă mă corectează tot timpul...

Azi dimineaţă, la prima oră, Ii spun Ingerului să meargă repede la grădină şi să-i zică la „Floricica” la mulţi ani, că doar Is Floriile. Nu-i venea să creadă.

- Seeeee? E ziua lu’ Floricica?

A cerut şi părerea Dică-sii, că In vorbele mele nu mai avea Incredere. Bună-sa i-a confirmat că da, e ziua lu’ Floricica. Iar el a pus punctul pe i:

- Păi atunsi e si ziua lu’ Bombonica, că-s frasi!!!

Mihnea dixit (78)

Ce ţi-e şi cu diferenţele astea de perspectivă. Una vede unu’, alta vede altu. Sau alta. Aşa şi cu Ingeru’ şi cu Tită-sa Mary. Din Spania. In timp ce mătuşi-sa când o văzut iepuraşii lui Mihnea a exclamat „super super.....când vin mănânc friptură”, Ingerul nu se gândeşte decât la viitorul lor, al iepurilor.

Aşa că a pus la cale o strategie de Inmulţire a urechiaţilor. Că doar spaţiu vital au destul la grădină, mai ales că şi Bunicu are destule lemne să mai facă cuşti. Explicaţia pe care mi-a dat-o, lungă In felul ei, e In acord cu concepţiile actuale despre lume ale Ingerului:

- Tati meu, iepurasii acum sunt misi si Is frasi si de aia stau amândoi In aseiasi cuscă. Dar când or să crească mari, nu vor mai fi frasi si or să facă mulsi-mulsi iepurasi micusi-micusi.

...Normal că şi pe ăştia o să-i creştem pe vecie!!!

Mihnea dixit (79)

Apropo de concepţia despre lume a Ingerului, el Incearcă perpetuu să şi-o Imbunătăţească. Prin urmare, mă trezesc cu el Intr-o seară, când eram aproape adormit şi-i oprisem şi lui desenele, că mă chestionează:

- Tati meu, cum a făcut Dumneseu oamenii?

Mi-o sărit imediat somnul...

- ...ăăăăă!... hmmmm... ăăăăă... Cam fără minte!... am răspuns eu bucuros că am găsit o explicaţie relativ repede. Ingerul n-a fost mulţumit.

- Nuuu, mă Tati! Si-mi, cum a făcut Dumneseu oamenii?

M-am ridicat Intr-o rână, să cuget. Despre concepţia evoluţionistă nici nu putea fi vorba să i-o explic, că eram In Duminica Paştelui. Despre concepţia biblică, nici atât, că riscam să ajungem la alte Intrebări In miez de noapte, gen de ce pe toţi oamenii Ii naşte o femeie, numai pe Eva a făcut-o un bărbat. Bine-bine, din coastă, dar şi coastele Is tot pe lângă burtă, deci...

şi brusc m-a pleznit inspiraţia. M-am ridicat In fund ca să pot să gesticulez prin beznă. Că mi-am adus aminte ce ne povestea nouă, când eram mici, Mama-mare!

- Păi să vezi, tati... La Inceput, când El era singur şi nu erau oameni pe lume, Doamne-Doamne s-a apucat de croşetat... Aici m-am oprit un pic, bântuindu-mă brusc ideea dacă nu cumva Dumnezeu a fost femeie şi Mama-mare a omis să ne spună mie şi la sor’-mea lucrul ăsta... Dar n-am cugetat prea mult la asemenea blasfemii, că Ingeru’ era numai urechi şi mă strângea de mână cu degeţelele lui... şi prima dată a făcut un băieţel, Adam, şi când a gătat de croşetat, ca să nu se destrame croşeteala, a făcut un nod la aţă! şi de aia au băieseii puţulica aia care-i deranjează când dorm... Apoi s-a apucat s-o croşeteze pe Eva. şi l-a final, chiar când era gata s-o gate, i s-o terminat la Doamne-Doamne aţa... şi n-o mai apucat să facă nod. De aia fetisele nu au puţilică aşa mare şi dorm liniştite noaptea...

Mihnea a cugetat câteva clipe şi m-a Intrebat ce-i ăla croşetat. I-am explicat că-i ceva de genul cum fac dicile când Ii fac lui ciorăpei, căciuliţe şi bluziţe.

- Daaaa? Vreau si eu să Invăs să crosetes!!!

Mihnea dixit (80)

Ieri eram la grădină. Că Bunicu nu putea să le facă pe toate: să dea mâncare la iepuraşi, să se joace cu Blacky, să mute de colo-colo tot felul de lucruri care nu trebuiau mutate, să ude răsadurile, să scoată florile de sub coperiş la aer, să facă chifteluţe, să planteze roşiile la locul lor, să se joace cu furtunul cu apă, să se urce In copaci, să se dea In hintă, să spele maşina, să se murdărească pe hăinuţe etc., etc., etc...

Aşa că l-am ajutat noi. Mai bine zis l-o ajutat Ingeru’, că pe mine m-o luat numa’ de ajutor de ajutor! In sensul In care trebuia să stau cu ochii după Inger, să-i fac vânt In hintă, să-i torn apă la Bunicu când planta câte un fir de roşie... De astea! Uneori Il mai scăpam pe Mihnea din priviri. şi Incepeam să strig cu disperare: „Uuundeeee eeeşti, taaatiiiiiiii!!!!?????”... şi Ingeru’ răspundea de la coteţul iepurilor, din cuşca lui Blacky, dintre crăcile unui măr sau de după maşină:

- Is aisi, Tati meu!

Totul a fost relativ bine şi frumos. Până la un moment dat când l-am văzut pe Mihnea trăgând după el furtunele cu care udă Bunicu grădina. Se Indrepta către poartă. S-o oprit şi tot moşmondea ceva la capetele care stropesc. Se chinuia şi nu-i ieşea figura care vroia el s-o facă. Aşa că am strigat iar la el:

- Tatiiiii, ce faci acolo?

Răspunsul lui m-a Inlemnit. A fost cel mai obraznic răspuns pe care l-am auzit din guriţa lui vreodată:
- Tati meu, dacă vrei să afli, hai să vesi!!!

Mihnea dixit (81)

Zilele trecute am fost la Orăştie. Că no, o fost ditamai vacanţa de 1 mai. Aşa că ne-am dus pe capul Dicii Rely să bem bere pe la terase (mai ales eu), şi să ne gâdile lumea-n tălpi (mai ales pe Mihnea). Totul a fost bine şi frumos, In special pentru Inger. Că i-o făcut bună-sa toate poftele, şi vrute şi nevrute.

Printre altele, i-o făcut ghiveciul lui. Nuuuu, nu să facă ceva In el, ci să-şi ţină acolo o buruiană pe care tot ea i-o plantat-o. Cred că e un soi de trifoi cu trei foi. Mihnea, când s-o văzut proprietar pe ditamai buruiana de un centimetru Inălţime, o Inceput să mi se laude cu ce are el. Eu am ripostat. Că buruieni de ălea se găsesc pe toate marginile de drum şi să nu mai steie el să-l fenteze bună-sa. ăsta mic era Insă pornit să mi se Impotrivească.

- Taaatiiii, florile nu-s buruieni!... mi-o zis supărat că nu-i laud şi lui ghiveciul.

Eu nu m-am lăsat şi mi-am dus până la capăt demonstraţia logică. L-am Intrebat dacă urzica e floare sau buruiană. El o zis că e buruiană, iar eu i-am adus aminte că şi urzica face flori, aşa că de ce nu se pune bună-sa pe crescut urzici? O cam rămas pe gânduri... Am continuat demostrând că şi mătrăguna face flori, şi muşeţelul, şi laba-gâştii şi coada-şoricelului... Ochişorii lui s-au deschis tot mai mult, până când, la ultima variantă expusă de mine a răbufnit:

- Mă Tati, tu mă minsi, că soriselu’ nu-’nfloreste!!!